Calendarul simulărilor de bacalaureat şi evaluare naţională încă nu a fost stabilit de Ministerul Educaţiei. Anul trecut, examenele naţionale „de probă” au avut loc în luna martie. De cinci ani, „antrenamentele” destinate claselor a VIII-a, a XI-a şi a XII-a sunt organizate la nivel naţional, cu subiecte unice făcute de Ministerul Educaţiei. Analizând notele argeşenilor de anul trecut, reiese că, în judeţ, elevii s-au… deşteptat după simulare…
Au „picat” pe capete
Rezultatele la simularea evaluării naţionale din anul şcolar precedent nu au fost măgulitoare nici pentru elevi, nici pentru profesori; cu trei luni înainte de examenele reale, procentul de promovabilitate a fost de numai 50,04%. Jale a fost în mediul rural, unde n-au luat medii de trecere (5) nici măcar 28% dintre elevi. Însă la evaluarea naţională organizată „pe bune”, rezultatele finale care au contat la admiterea în liceu au adus mândrie Argeşului, propulsat pe a patra poziţie la nivel naţional, în clasamentul notelor de 10 (179).
La evaluarea naţională „pe bune”, procentul de promovare în Argeş fost de 75,86% (16 candidaţi au obţinut medii de 10).
Cele mai numeroase medii de 10 au avut şcoli din Piteşti („Ion Minulescu”, „Matei Basarab”, „Mihai Eminescu”, „Mircea cel Bătrân”, „Mircea Eliade”, „Nicolae Simonide”, „Tudor Vladimirescu”, „Al. Davila”, „Ion Pillat”, C.N. „Zinca Golescu”), Mioveni („Liviu Rebreanu”) şi Topoloveni („Ion Mihalache”).
Şi tot în anul şcolar precedent, cinci licee tehnologice din Costeşti, Mărăcineni, Stâlpeni, Ştefăneşti şi Topoloveni au „picat” ruşinos la simularea bacalaureatului, marcând la „antrenament” 0% promovabilitate. Cele mai bune rezultate obţinute la repetiţiile de dinaintea examenelor le-au avut Colegiile Naţionale „Zinca Golescu” Piteşti (79,79% promovaţi), „Dinicu Golescu” Câmpulung (78,46%) şi „I.C. Brătianu” Piteşti (67,20%).
Pregătirile suplimentare la clasă incluse în planul măsurilor de remediere au îmbunătăţit situaţia dezastruoasă înregistrată la nivel de judeţ (sub 40% dintre elevi „reuşit” cel puţin media 6 la simulare), aşa încât Argeşul a încheiat onorabil examenul de maturitate real cu o promovabilitate de 76,81% (şapte bacalaureaţi au obţinut medii de 10).