Asociația Berarii României în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, Poliția Română și Consiliul Național al Audiovizualului a lansat o nouă ediție a campaniei educaționale ALCOOLUL NU TE FACE MARE.
În cadrul campaniei, reprezentanții asociației s-au întâlnit, vineri, cu peste 120 de elevi de la Colegiul Tehnic Costin D. Nenițescu din Piteşti.
Campania susține prevenirea consumului de alcool în rândul minorilor prin participarea în activități organizate de timp liber, timpul petrecut cu părinții, activitățile de relaționare la școală, prezența acasă în timpul serii și implicarea autorităților locale, școlilor și părinților.
Prin parteneriatul cu CNA, care a aprobat încadrarea campaniei în categoria campaniilor de interes social, spotul va fi difuzat pe posturile TV și radio naționale și locale, astfel mesajele campaniei vor ajunge la cât mai mulți tineri și părinți.