Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat ieri, miercuri, actul normativ pentru modificarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, care prevede că elevii din învăţământul primar vor putea beneficia de transport specializat de la sau până la unitatea de învăţământ.
Cheltuielile vor fi asigurate din bugetul de stat, prin transfer, către unităţile administrativ-teritoriale.
„În municipii şi oraşe, elevii din învăţământul primar care frecventează cursurile unei unităţi de învăţământ de stat, particulare sau confesionale autorizate/acreditate pot beneficia de transport specializat de tipul curse şcolare, pentru transportul de la/până la unitatea de învăţământ”, stipulează legea. Prevederile vor intra în vigoare în prima zi a anului şcolar 2022-2023.