… Cel puţin asta susţine un cititor care afirmă că în curtea Liceului cu Program Sportiv „Viitorul” maidanezii îşi fac de cap. Şi nu e vorba de unul sau două patrupede rătăcite, ci de 11! „Hinghierii ce fac?” – se mai întreabă, retoric desigur, reclamantul. Problema câinilor fără stăpân a fost ani la rând un subiect aprig dezbătut la Piteşti. Municipalitatea a luat măsuri pentru reducerea acestora (peste 8.500 de câini se spune că au fost adunaţi de pe străzi în ultimii trei ani), însă mai sunt destule zone cu probleme: lângă Casa Universitarilor, în pădurea Trivale (dar şi în cartier), pe strada Fraţii Goleşti sau în parcuri. În toamna anului trecut, viceprimarul Laurenţiu Zidaru îşi exprima nemulţumirea faţă de cum acţionează firma de ecarisaj şi considera că ar fi bine ca primăria să înfiinţeze propriul serviciu de acest tip. „Dacă vom continua colaborarea cu firma respectivă (al cărei nume n-a fost precizat), salariaţii ei nu doar că nu vor colecta câinii din municipiu, dar ne vor aduce alţii de pe cine ştie unde” – declara vicele Zidaru.
George OLTEANU