Hotărât să reformeze planul de învăţământ, ministrul Educaţiei s-a sfătuit cu experţii şi, nesocotind recomandările, a făcut taman pe dos, adică a venit cu mai multe ore pentru elevi şi cu materii în plus.
Ministerul de resort a publicat noul plan-cadru pentru învăţământul gimnazial, prin care se includ noi discipline de studiu, începând cu clasa a V-a, crescând astfel şi numărul de ore pe care elevii le vor petrece la şcoală. Revenind la informaţia pe care şi noi am publicat-o la timpul respectiv, numărăm împreună cu profesorul Mihai Zaharia, directorul Şcolii „Tudor Arghezi” Piteşti, orele ce vor fi petrecute în bănci de şcolarii ciclului II, în conformitate cu noul plan-cadru ce va intra în vigoare, cel mai probabil, în toamna anului 2017.
„Copiii din clasa a V-a vor sta la şcoală minimum 26 de ore şi maximum 28 de ore pe săptămână, cei din clasa a VI-a, între 28 şi 30 de ore, cei din clasa a VII, între 31 şi 33 de ore, iar în ultimul an de gimnaziu se va ajunge la 31-34 de ore. Dacă se merge pe maxim, înseamnă că elevii dintr-a VIII-a vor sta timp de patru zile pe săptămână câte şapte ore la şcoală şi în a cincea zi vor avea «doar» şase ore… Foarte mult! În momentul de faţă, elevii din clasa a V-a au minimum 24 de ore şi maximum 26; cei de la clasa a VI-a: între 26 şi 28 de ore; cei de la clasa a VII-a: între 29 şi 30 de ore; cei de la clasa a VIII-a: între 29 şi 30 de ore – toate orele fiind socotite pe săptămână. Împărţind la 5, ne dăm seama care este programul pe o zi”, a explicat directorul şcolii.
Aşadar, pentru un elev de gimnaziu, din 2017 creşte numărul de ore de stat la şcoală. E greu şi pentru un adult să stea zilnic şapte ore pe scaun, darămite pentru nişte adolescenţi plini de energie… Dar trebuie avut în vedere faptul că această creştere a numărului de ore se face şi prin disciplinele opţionale. Nu este obligatoriu ca la clasa a VII-a sau a VIII-a să fie incluse trei sau chiar patru discipline noi, ci se poate opta pentru una sau două.
„Raportat la noul plan-cadru, schimbările încep de la clasa a V-a, pentru care s-a stabilit reducerea unei ore de limba română, dar includerea a două ore de istorie şi noi discipline care se vor studia pe tot parcursul gimnaziului. Acestea sunt educaţie tehnologică, informatică, dar şi educaţie socială, care presupune studiul a noi teme, precum gândire critică şi drepturile copilului, urmând ca în clasa a VI-a elevii să studieze educaţie interculturală, la clasa a VII-a educaţie pentru cetăţenie democratică şi la clasa a VIII-a educaţie economico-financiară. Nu s-a renunţat nici la studiul limbii latine. Aceasta nu va mai fi însă în orarul clasei a VIII-a, ci în clasa a VII-a, la disciplina latină şi cultură romană. În ultimul an de gimnaziu, elevii vor avea inclusă şi o oră pe săptămână de muzică şi arte plastice, dar şi consiliere pentru dezvoltare personală cu accent pe orientarea şcolară”, a spus profesorul M. Zaharia.
Noul plan-cadru aduce şi mai multe materii, într-un sistem şi-aşa încărcat, bazat pe memorare şi reproducere de informaţii. De ce, bunăoară, „drepturile copilului” trebuie introduse ca materie obligatorie la clasa a V-a, când ele pot fi explicate mai atractiv şi mai interesant în cadrul unor activităţi extra-curriculare? Om vedea…
M. NEAGOE