Astăzi, elevii din Argeș cu media 10 la Evaluarea Națională și Bacalaureat au plecat cu bucurie și entuziasm în vacanța organizată pentru ei de Consiliul Județean Argeș la Viena și Budapesta.
“Performanța de a finaliza cu notă maximă examene naționale de asemenea importanță presupune pregătire intensă, sacrificii, ambiție și perseverență. Din acest motiv, acești copii merită toată aprecierea noastră. Am considerat că efortul lor trebuie răsplătit și astfel, împreună cu echipa mea, am reușit să le oferim un mic cadou, o excursie de care sperăm să se bucure din plin. Îi felicit încă odată pentru rezultatele obținute și le doresc vacanță frumoasă!” – Dan Manu, președintele Consiliului Județean Argeș.
În total, la nivelul județului Argeș s-au înregistrat 24 de medii de 10 la Evaluarea Națională și opt medii de 10 la examenul de Bacalaureat.