Alexandra Elena Filip are 15 ani şi a studiat la Şcoala „Armand Călinescu” din Curtea de Argeş. Aceasta este una dintre elevele model din Argeş, obţinând media 10 la evaluarea naţională.
„Mă aşteptam la rezultat”
„Mă aflam în curtea şcolii alături de părinţii şi de colegii mei, aşteptând afişarea listei cu rezultatele pe panoul destinat să prezinte evoluţia noastră intelectuală de-a lungul primilor 8 ani din viaţa noastră de elevi.
Adevărul este că vestea cea mare mi-a dat-o una dintre colegele mele, aceasta accesând online site-ul pe care rezultatele fuseseră publicate înainte de distribuirea listelor în cadrul şcolilor/liceelor. Părinţii au fost acaparaţi de o multitudine de emoţii, felicitându-mă pentru performanţa dobândită, iar prietenii aflaţi alături de mine m-au îmbrăţişat, împărtăşindu-mi bucuria şi admiraţia lor. Mă aşteptam la un astfel de rezultat datorită faptului că întotdeauna mi-am dedicat o bună parte din timp studiului, pregătindu-mă susţinut pentru acest examen.”
Tânăra nu are o tehnică de a învăţa, ci pur şi simplu a acordat timp şi atenţie studiului: „Nu pot spune că am o anumită tehnică de a învăţa, însă pe parcursul ciclului gimnazial am acordat atenţie tuturor lecţiilor, atât la limba română şi la matematică, cât şi celorlalte discipline, menţinând astfel un ritm intens de studiu. Participarea la concursurile şi olimpiadele şcolare m-a pregătit de asemenea atât din punct de vedere emoţional, cât şi din perspectiva experienţei pe care am dobândit-o. Rezultatele obţinute la aceste concursuri/olimpiade m-au determinat să învăţ din ce în ce mai mult pentru a-mi demonstra capacitatea şi în cadrul evaluării naţionale de la sfârşitul clasei a VIII-a.”