O elevă din Pitești va reprezenta România la Campionatul European de șah.
În perioada 30 mai – 8 iunie 2024, orașul Limerick, din Irlanda, va găzdui Campionatul European de șah școlar individual la care va fi prezentă și o sportivă din cadrul clubului nostru.
Competiția europeană se va desfășura pe parcursul a 9 runde pentru următoarele categorii de vârstă: U7, U9, U11, U13, U15 si U17 masculin si feminin.
Lotul național de șah școlar al României pentru această competiție prestigioasă este alcătuit din 13 sportivi, printre care se numără și Erika Andreea Toculeț, care va intra in lupta continentală la categoria U17 feminin – șah clasic.
Erika Toculeț este una dintre șahistele de aur ale țării noastre și a participat încă de la vârsta de 7 ani la mai multe campionate naționale unde a obținut rezultate remarcabile în special în ultimii ani menționând aici printre altele: medalie de aur la Campionatul Național de șah școlar pe echipe mixte 2018, medalie de aur la Campionatul Național de șah școlar individual 2019, medalie de argint la Campionatele naționale de șah școlar pe echipe mixte 2021 și 2022, medalie de argint la Campionatul național de șah școlar individual 2023 și medalie de aur la Campionatul Național de șah școlar individual 2024 încheiat luna trecută în stațiunea Călimănești-Căciulata.Șahista argeșeană este elevă în Clasa a X-a la Colegiului Național „Ion C. Brătianu” din Pitești și este legitimată la Clubul de Șah NOUL REGAT Pitești, fiind pregătită de antrenorii Cristache Toculeț și marele maestru internațional Mircea Pârligras (campionul național în exercițiu).
Erika s-a născut în urmă cu 16 ani și jumătate în Pitești și a descoperit șahul la vârsta de 4 ani, când tatăl ei juca frecvent la turnee importante, moment în care a devenit curioasă de acest joc și l-a rugat să-i arate regulile. Din acel moment nu a durat mult și talentul Erikăi a ieșit rapid în evidență reușind să se remarce la concursuri naționale și internaționale.
În legătură cu participarea la această competiție prestigioasă, campioana noastră a declarat: „Evident că orice sportiv își dorește ca după mulți ani de pregătire să atingă un astfel de obiectiv major de a participa la un campionat european. Sunt foarte bucuroasă că am reușit să am o evoluție bună în primele luni ale acestui an cucerind patru medalii naționale importante. Sunt recunoscătoare antrenorilor mei care m-au antrenat și mi-au dat încredere să reprezint țara în Irlanda și sper din toată inima să prind un turneu bun și să fac o figură frumoasă și la aceste europene”.
️Suntem bucuroși și onorați că sportiva noastră ne va reprezenta la un campionat european de șah, participarea la această competiție continentală oferind o oportunitate de a ocupa un loc pe podium, ceea ce ar fi un vis împlinit pentru Erika.