Un minor din Argeş a fost trimis pe calea aerului la un spital din Capitală după ce a fost victima un grav accident de circulaţie.
În jurul orei 11.10 a zilei de ieri, Ion B., de 56 de ani, din Mioarele, circula cu un Renault Symbol pe DN73 în direcţia Braşov. În timp ce străbătea comuna Dragoslavele, el a acroşat un puştan de 13 ani, elev la o şcoală din localitate, care a încercat să traverseze şoseaua prin loc nepermis şi fără să se asigure. Nu a reuşit, fiindcă a fost acroşat de autoturismul al cărui şofer n-a mai putut face nimic pentru evitarea accidentului şi aruncat pe acostament. În scurt timp la locul evenimentului a sosit o ambulanţă de terapie intensivă mobilă, al cărei echipaj a constatat că băiatul era deosebit de grav rănit şi în stare de inconştienţă. El a fost transportat în comă la Spitalul Judeţean, unde medicii l-au conectat la aparate şi au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a-l stabiliza şi menţine în viaţă. În acelaşi timp, ţinând cont de situaţia în care se afla, ei au decis să trimită victima la o clinică din Bucureşti. Întrucât transportul pe cale rutieră prezenta riscuri, a fost solicitat elicopterul SMURD. În jurul orei 13.30 aeronava a aterizat pe platoul de lângă Sala Sporturilor „Trivale”. După ce a fost evaluat de echipa medicală, pacientul, care se afla tot în comă, a fost urcat la bordul aparatului de zbor şi intubat, după care elicopterul a decolat spre Bucureşti, prognosticul fiind rezervat. În acest timp, la Dragoslavele au ajuns echipaje ale poliţiei şi criminalişti, care au demarat cercetările, iar în cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Val. NICOLAU