De la faza naţională a olimpiadei interdisciplinare „Ştiintele Pământului”, Tony Manea, de la Colegiul Naţional „I.C. Brătianu” Piteşti, s-a întors acasă cu o menţiune din partea Ministerului Educaţiei şi cu o medalie de aur oferită de Societatea Naţională de Fizică.
Mihaela Crişan, inspector şcolar general adjunct, ne-a spus că acelaşi elev merituos „abonat” la premii importante va reprezenta judeţul Argeş, alături de alţi colegi performeri, la etapa naţională a olimpiadei de chimie.
Cinci elevi, la „naţionala” de chimie
Şcoala „Mihai Eminescu” Piteşti a organizat, sâmbătă, faza judeţeană a olimpiadei de chimie. Ei bine, pentru etapa naţională s-au calificat elevii clasaţi pe primul loc: la clasa a VIII-a, Eduard Marian Achim (Colegiul Naţional „Zinca Golescu” Piteşti), la clasa a IX-a, Oana Georgiana Voicu (Colegiul Naţional „I.C. Brătianu” Piteşti), la clasa a X-a, Mihai Sebastian Crăciun (Colegiul Naţional „Dinicu Golescu” Câmpulung), la clasa a XI-a, Mihai Popa (Colegiul Naţional Pedagogic „Carol I” Câmpulung), la clasa a XII-a, Tony Manea („I.C. Brătianu”).
Lucrările, evaluate la Bucureşti
Duminică, aproape 270 de elevi din Argeş s-au întrecut la faza judeţeană a olimpiadei de lingvistică. D-na Mihaela Crişan a spus că, pentru prima dată în istoria acestui concurs, lucrările concurenţilor din toată ţara au fost transmise facultăţii de profil din Bucureşti şi Academiei Române, spre a fi evaluate.
Şi tot duminică s-a desfăşurat olimpiada de neogreacă, cu participarea a cinci elevi din judeţ. Lucrările scanate au ajuns tot în capitală, pentru a fi corectate de un juriu ales de comunitatea elenă.
Sâmbătă – olimpiada de fizică
Sâmbăta care vine (23 februarie) este rezervată olimpiadei de fizică – faza judeţeană – Liceul Teoretic „Ion Barbu” Piteşti fiind gazda acestui eveniment şcolar.