El este tânărul din Argeș mort la 22 de ani. Era militar și avea o pasiune pentru motociclete.
În după-amiaza zilei de ieri, 12 august, un teribil accident rutier a avut loc în comuna Berevoești, în care au fost implicate un autoturism și un motociclist.
Un bărbat de 52 de ani, din Berevoești, care conducea un autoturism pe DJ 732B, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, în timpul efectuării manevrei de întoarcere, a intrat în coliziune cu o motocicletă, condusă de un tânăr de 22 de ani, din Aninoasa, care se deplasa în aceeași direcție de mers.
În urma impactului, motociclistul a fost preluat de un echipaj medical, fiind transportat la spital, unde ulterior a survenit decesul acestuia.
Cristi, tânărul mort, era militar și avea o pasiune pentru motociclete. Sora acestuia a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare după ce a aflat vestea îngrozitoare:
“Sufletul meu frumos și bun, o să te iubim la nesfârșit! Erai un băiat sensibil chiar dacă nu voiai ca lumea sa îți știe latura asta, erai protectiv și iubitor, o să-ți fiu mereu recunoscatoare pentru tot ce ai facut pentru noi și pentru mine!
Nu am știut să te apreciez la timp și să-ți arăt cât de mult însemni pentru mine! Tot ce pot să fac acum este să mă rog că ești mai bine acolo unde ești acum.
Poate de multe ori ne certam sau râdeam și făceam glume împreună pe care doar noi doi le-am înțeles, ceea ce știu este că îmi umpleai viața și sufletul.
Ai luat o parte din noi odată cu tine, frățiorul meu. Ți-ai iubit pasiunea și ai murit făcând ceea ce te făcea fericit! O să te iubesc infinit!”