El este șoferul mort pe A1. Valentin era căsătorit, cu doi copii.
Un tragic accident rutier a avut loc în această seară pe A1, km 83. După ce s-a izbit violent de parapet, șoferul – un bărbat în vârstă de 39 de ani și-a pierdut viața.
Echipajele sosite la locul accidentului au constatat că în interiorul autoturismului se afla bărbatul încarcerat. Pompierii au efectuat manevre pentru descarcerare, dar din păcate, în ciuda eforturilor, nu au mai putut face nimic.
Inima lui Valentin încetase să mai bată, mult prea devreme, tragedia provocată de teribilul accident fiind una nemărginită.
Valentin a fost un soț, tată, frate și un om cu o carieră de succes. Pozele în care zâmbea alături de familia lui sunt acum greu de privit, iar durerea prin care trec cei dragi lui nu se poate descrie în cuvinte.
Nu se știe momentan motivul din cauza căruia Valentin a pierdut controlul mașinii pe care o conducea, un BMW seria 7. Poliția a transmis următoarea informare: “Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 București-Râmnicu Vâlcea, s-a stabilit că un autoturism, având direcția de deplasare spre Pitești, condus de un bărbat de 38 de ani, din județul Argeș, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu glisiera metalică.
În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto, care era singurul ocupant”.
Vestea morții lui a lovit fără milă, cine se aștepta vreodată la o asemenea nenorocire? Dintr-o familie perfectă, fericită, astăzi au rămas lacrimile, suferința și doliul.