El este criminalul care și-a omorât vecinul cu drujba după ce au băut.
Un individ este căutat de mai bine de 24 de ore, de polițiștii din Dolj, fiind acuzat că și-a ucis cu drujba un vecin, în casa acestuia din comuna Călărași. După ce a comis oroarea, agresorul a fugit. Primarul din localitate a publicat pe Facebook numele și o fotografie cu principalul suspect al crimei, dar și o imagine cu acesta, surprinsă de o cameră de supraveghere, în dimineața de Crăciun.
„Sunt continuate căutările în ceea ce îl privește pe Stoinea Ștefăniță, iar imaginea nocturnă, este ultima surprinsă de o cameră de supraveghere din localitate, ieri dimineață, pe la 04.00. Facem din nou precizarea să alertați poliția, să nu încercați acțiuni personale.
Uneori, teama sau influența altor factori pot genera situații nedorite. În principiu, cooperează, dar cu siguranță este speriat. Cu privire la alte detalii, doar poliția le poate furniza, potrivit procedurilor interne, deci, dacă se poate, fără alte presupuneri sau aprecieri nepotrivite. Sunt cercetări în derulare…”, a scris Sorin Sandu, primarul comunei doljene Călărași.
Reamintim că, în noaptea de 24 spre 25 decembrie, un bărbat de 57 de ani a fost ucis cu sânge rece în propria casă, din comuna Călărași, județul Dolj, după ce a consumat băuturi alcoolice cu doi consăteni. Alarma la 112 a fost dată de o femeie de 50 de ani, după ce și-a găsit vecinul mort. După crimă, agresorul a fugit și este, în continuare, căutat de polițiști.
„În dimineața zilei de 25 decembrie a.c., ora 08.45, polițiștii Poliției Orașului Dăbuleni au fost sesizați prin apel de urgență 112, de o femeie, de 50 de ani, din comuna Călărași, cu privire la faptul că, vecinul său, de 57 de ani, este decedat în locuință. La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii care au constatat că cele sesizate se confirmă. Întrucât au rezultat indicii privind săvârșirea infracțiunii de omor, la fața locului s-a deplasat o echipă complexă de cercetare formată din procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj și polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Serviciului Criminalistic Dolj. În fapt, în cursul nopții de 24/25 decembrie a.c., bărbatul de 57 de ani, împreună cu alți doi bărbați, din aceeași localitate, au consumat băuturi alcoolice la locuința victimei, iar la un moment dat, unul dintre cei doi bărbati, în vârsta de 25 de ani, i-ar fi aplicat mai multe lovituri victimei, cu corpuri dure și cu un obiect tăietor-despicător, care i-ar fi provocat decesul. Cadavrul bărbatului a fost transportat la morgă, în vederea efectuării necropsiei. După comiterea faptei, tânărul de 25 de ani a fugit într-o direcție necunoscută, fiind efectuate activități specifice în vederea prinderii acestuia”, au transmis reprezentanții IPJ Dolj.
Cercetările au fost preliate de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj și de polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Serviciului Criminalistic Dolj.
(Sursa: Observator)