Crima din Bascov: El a ucis, dar cine a decis? Diavolul prin oameni lucrează.
„Fraților, lupta noastră nu este cu carnea și cu trupul, ci cu duhurile nevăzute…” Apostolul Neamurilor, și nu numai el, vorbea despre forțele întunericului, despre demonii care, căzuți din cer, umplu pământul, mișună printre oameni și „stau ca leii la pândă, căutând pe cine să înghită.” Puțini oameni credincioși ascultă verdictele medicale date de specialiști în cazul crimelor de la Bascov. Pentru ei, alta este explicația și ea își are originea în relatările evanghelice.
Violență ieșită din comun Cinci. Atâția oameni au plecat de pe lumea aceasta, trimiși în veșnicie de un membru al familiei lor. Cinci suflete care au pornit timpuriu călătoria cerească pentru că așa a decis mintea unui bărbat. Dar oare… el a decis? Medicii au argumentele lor și opinia publică, șocată de acest caz fără precedent, va primi explicații pe baza expertizelor. Numai că teoriile științifice pălesc în fața convingerilor oamenilor cu frică de Dumnezeu. Ei cred cu totul altceva. Ne referim, se-nțelege, la cei care au o viață religioasă activă, care și-au însușit pe deplin învățătura lui Iisus Hristos și care sunt nelipsiți de la Sf. Liturghie, în fiecare duminică și în zi de mare sărbătoare. Și tocmai Mântuitorul, deseori, după cum aflăm din evanghelii, avea de-a face cu oameni posedați, cu oameni aflați sub stăpânirea demonilor. Comportamentul lor, anormal, agresiv, înfiorător era dictat de forțele tenebrelor, de îngerii întunecați care-i chinuiau. Așa aflăm, citind Noul Testament, despre poveștile unor îndrăciți, oameni de putere și o violență ieșită din comun. Nimeni nu reușea să-i domolească. Toată lumea se ferea de acești oameni pe care, aflăm tot din scrierile sfinte, comunitatea îi cunoștea. Așadar puteau fi identificați pe baza felului în care se purtau și vorbeau. Niciun vraci de la vremea aceea nu reușea să-i vindece. Nici leacuri nu existau. Iisus Hristos este cel care scotea demonii din oameni și îi izgonea. Citim cu stupoare despre dialogul pe care Mântuitorul îl avea uneori cu ei. Și tot așa aflăm că demonii pot intra nu doar în om, ci și în animale, grăitor fiind gestul de îndurare pe care Iisus l-a făcut față de demonii pe care i-a scos dintr-un posedat și i-a trimis într-o turmă de porci!
El a ucis. Dar cine a decis? Puterea demonică este însă imensă. Greu de cuantificat. Atât de mare încât, ne spune tot Scriptura că, într-un anumit caz, apostolii lui Iisus, cu toată credința și iscusința lor, au fost incapabili să tămăduiască un om! Tot Iisus a reușit să îndrepte lucrurile, să vindece acel nefericit. Revenim la cazul de la Bascov. Convingerea multora dintre cei care cunosc tragica poveste este că nu criminalul este cel vinovat. Cel puțin în spațiul sacru al sfintelor locașuri de cult, dreptcredincioșii nu așa privesc problema. Nici penal, nici medical. Ci din altă perspectivă. Acest om despre care știm că are probleme psihice a ucis, după cum susțin anchetatorii. Dar… nu el a decis! Dacă – se știe! – Dumnezeu lucrează prin oameni, ei bine, și diavolul tot prin oameni acționează. Subtil. Întunecându-le mintea, șoptindu-le la ureche, poruncindu-le ce să spună, ce să facă și cum să acționeze. Despre forțele întunericului care copleșesc biata făptură umană au scris Sfinții Părinți. Au vorbit marii duhovnici. Au pomenit deseori în cuvântul de învățătură rostit după slujbe ierarhii și însuși Patriarhul Daniel. Nu cu scopul de a înfricoșa oamenii, ci de a-i face atenți, vigilenți la pericolele la care sunt expuși. „Dumnezeu nu doarme”, se spune în popor. Nu ațipesc nici cei izgoniți din cer. Ei se furișează în om și pun stăpânire pe el.
Teme-te, fugi, pleacă, diavole! Dreptcredincioșii au asistat, poate, măcar o dată în viață la slujbe speciale prin care preoții, dar mai ales monahii alungă duhurile necurate. Acele „ședințe” de exorcizare, cum li se mai spune. Este vorba despre Molitfele Sf. Ioan Gură de Aur sau ale Sf. Vasile cel Mare. Astfel de slujbe se desfășoară mai mult în așezăminte monahale și asta pentru că nu toți preoții au curaj să le săvârșească! Unora le este frică pentru faptul că, odată „deranjat”, diavolul se va răzbuna pe ei, pe casa lor, pe familia lor! Încărcătura emoțională într-un astfel de moment, pentru cei prezenți, este copleșitoare. Duhovnicul, ridicând Crucea, îl ceartă pur și simplu pe diavol și îl blesteamă: „Teme-te, fugi, pleacă, depărtează-te, diavole necurat și spurcat, cel de sub pământ, din adânc, înșelătorule, cel fără de chip… care înfricoșezi cu năvălirea, sau sfâșii… sau vii la miezul nopții sau la revărsatul zorilor… sau ieși din râu, sau din fântână, sau din dărâmături, sau din groapă, sau din baltă, sau din pădure, sau din mormânt idolesc… pieri și te depărtează!”
După ce rostește aceste cuvinte, monahul stropește mulțimea credincioșilor cu agheasmă. Este punctul culminant al slujbei, când, uneori, dintre cei prezenți, o persoană se manifestă ciudat, începe să aibă mișcări necontrolate, să urle, să scoată sunete ciudate. În astfel de situații, familia sau cei apropiați încearcă să țină persoana în cauză. Numai că, în mod inexplicabil, respectivul capătă o putere extraordinară. Au fost multe cazuri în care femei foarte slabe ori bătrâne neputincioase, atunci când s-a apropiat preotul cu crucea sau le-a stropit cu agheasmă, au avut o asemenea putere mai presus de fire, încât nu reușeau să le potolească nici bărbații vânjoși. E vorba, desigur, despre oameni suferinzi. Pe care medicii îi încadrează în limita unui anumit diagnostic. Și încrezători doar în specialitatea pe care au învățat-o, îi consideră pe acești năpăstuiți pacienți care trebuie să urmeze un tratament cu medicamente sau anumite terapii. De regulă cele mai înțelepte dintre familii nu neglijează nici latura religioasă. Iisus Hristos este considerat Doctorul absolut al trupurilor și al sufletelor noastre și puterea lui de a tămădui suferințele este nemărginită.
Fetița este sfântă Problema este complexă. Cei care cred exclusiv în cuceririle științei medicale nu vor accepta niciodată faptul că suferințele de ordin psihic ale unui om pot fi tratate la biserică. De altfel, niciun preot sau monah nu pretind asta. Însă ei cer să nu fie neglijată nici latura spirituală. Scriptura ne învață că unii demoni nu ies decât cu mult post și multă rugăciune. Se-nțelege, nu doar a celui bolnav care nu își dă seama ce este cu el, ci ale familiei, ale prietenilor, ale comunității din care face parte. Durerea bărbatului care și-a descoperit soția și fiica fără suflare, ca de altfel și pe ceilalți trei membri ai familiei măcelărite, este de nedescris. Doar Dumnezeu îi poate da puterea de a supraviețui poverii care-l poate zdrobi sufletește. Totuși, o consolare, dacă poate fi vorba despre așa ceva, vine tot din partea Bisericii strămoșești. În lumina învățăturii creștine, iubita sa copilă, Silvia, este sfântă! Precum Mucenița Filoteea care, tot fetiță fiind, a fost ucisă.
La doar cinci anișori în care de-abia întrezărea zorii vieții pe care o avea de parcurs, micuța lovită mortal de unchiul său – și îngropată în urmă cu câteva zile alături de mama sa – este considerată curată precum îngerii, neprihănită precum sfinții, pură precum lumina strălucirii divine. Deja sufletul ei se află lângă Tronul de domnie al Regelui Universului, iar Împărăteasa Cerului, Maica Domnului, îi va fi ținând loc de mamă. Oamenii credincioși din comuna Bascov care au cunoscut îndeaproape familia răpusă cu bestialitate, laolaltă cu părintele paroh Sorin Tolbaru, se roagă la fiecare Sfântă Liturghie și pentru sufletele celor cinci. Și sunt încredințați că micuța Silvia, de-acolo de unde se află, învăluită în alb, își împreunează mânuțele și îl roagă pe Dumnezeu să-i vegheze tăticul care plânge necontenit și o așteaptă. O va aștepta până în cea din urmă zi a vieții lui, privind la păpușile ei, la hăinuțele ei, la jucăriile din pluș pe care le strângea la piept…
