Ei sunt tinerii din Argeș morți într-un teribil accident. Octavian și Darius erau în floarea vârstei.
Un accident rutier a avut loc în această dimineață, în comuna argeșeană Rătești, satul Pătuleni. Doi tineri au murit, după ce au intrat cu mașina într-un stâlp de electricitate și un gard.
Patru echipaje de pompierii cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și două echipaje SMURD, de prim ajutor calificat și terapie intensivă mobilă, au fost solicitate să intervină în comuna Rătești, satul Pătuleni, în cazul unui accident rutier în care a fost implicat un autoturism.
Sosite la locul intervenției, forțele operative au constatat că este vorba despre un vehicul care a lovit un stâlp de electricitate și un gard. În interiorul acestuia se aflau două victime de sex masculin, cu vârstele de aproximativ 15 și 22 de ani, încarcerate, decesul persoanei de 22 de ani fiind constatat pe loc.
Pompierii au acționat pentru extragerea celei de-a doua victimă dintre fiarele contorsionate ale autoturismului, persoana fiind predată unui echipaj SMURD de prim ajutor calificat, care a început de urgență executarea manevrelor de resuscitare.
Manevrele au fost preluate de personalul echipajului SMURD de terapie intensivă mobilă, însă, din păcate, victima nu a răspuns pozitiv, fiind declarat decesul.