Mulţi candidaţi au fost, puţini primari au fost aleşi pe 5 iunie. Mai precis, 102, atâţia câte oraşe şi comune sunt în judeţ. Pentru prima dată după mult timp, PSD a cucerit „redute” liberale precum Curtea de Argeş, Ştefăneşti şi Câmpulung; de asemenea, toată zona metropolitană Piteşti este acum social-democrată. PNL nu a reuşit să păstreze decât Costeştiul. În aceste alegeri au fost desemnaţi 30 de primari noi faţă de cei aflaţi în funcţie. Pentru prima oară, Argeşul are trei femei primar (faţă de numai una sau maximum două câte au fost până acum). PSD şi-a adjudecat 75 de mandate, iar PNL, principalul partid de opoziţie, a obţinut 24 de mandate. Iată, aşadar, cum se prezintă „tabloul” primarilor aleşi pe 5 iunie.
Primari PSD
Cornel Ionică – Piteşti; Liviu Ţâroiu – Câmpulung Muscel; Constantin Panţurescu – Curtea de Argeş; Ion Georgescu – Mioveni; Ioana Jenica Dumitru – Ştefăneşti; Gheorghiţă Boţârcă – Topoloveni; Ion Dumitru – Albota; Ştefan Benonie – Aninoasa; Gheorghe Stoican – Arefu; Gheorghe Stancu – Bascov; Bebe Ivan – Băbana; Niculaie Dragnea – Băiculeşti; Cătălin Turturică – Bălileşti; Dorin Cătănea – Beleţi-Negreşti; Bogdan Proca – Berevoeşti; Ion Gârleanu – Bogaţi; Vasile Leau – Boteni; Dănuţ Stroe Trandafir – Bradu; Evlampie Alecu – Brăduleţ; Mihai Rachieru – Budeasa; Ionuţ Răcanu – Căldăraru; Gheorghe Ionescu – Călineşti; Cristian Ciobanu – Cepari; Ion Ionescu – Cicăneşti; Florin Panţeru – Ciofrângeni; Gheorghe Ţucă – Cocu; Remo Mateescu – Corbeni; Dragoş Vişan – Cotmeana; Georgel Deaconu – Cuca; Ion Sandu – Davideşti; Dumitru Secăreanu – Dâmbovicioara; Emilian Ciolan – Dârmăneşti; Irinel Georgescu – Dobreşti; Nicolae Smădu – Domneşti; Claudiu Stan – Drăganu; Ion Pădureanu – Godeni; Ionel Moloiu – Hârseşti; Petre Andrei – Hârtieşti; Marian Ibric – Leordeni; Marian Toader – Lereşti; Gheorghe Drăgan – Lunca Corbului; Alexandru Cristescu – Mălureni; Nicolaie Dascălu – Mărăcineni; Luigi Ionescu – Merişani; Dumitru Voicu – Miceşti; Gheorghe Matei – Mihăeşti; Ion Damian Poştoacă – Mioarele; Marin Niţă – Miroşi; Florea Ene – Moşoaia; Constantin Oancea – Muşăteşti; Alexandru Constantin – Negraşi; Ion Cojocaru – Nucşoara; Eugeniu Pătru – Pietroşani; Ion Mihai – Popeşti; Sorin Lupu – Priboieni; Cornel Petrică – Răteşti; Georgel Burcea – Râca; Marin Pană – Recea; Aurel Bălăşoiu – Rociu; Ionel Dulamă – Rucăr; Nicolae Langer – Sălătrucu; Laurenţiu Micu – Săpata; Petre Funie – Slobozia; Gabi Şerbănoiu – Stâlpeni; Ion Marin – Stoeneşti; Sevastian Pupăză Roşu – Stolnici; Constantin Iatagan – Şuici; Florin Dumitru – Teiu; Dumitru Slătineanu – Tigveni; Iulian Miu – Ungheni; Remus Simion – Valea Danului; Ion Boncoi – Valea Mare Pravăţ; Nicolae Dochinoiu – Vedea; Cristian Dică – Vlădeşti; Irina Poşircă – Vultureşti.
Primari PNL
Ion Baicea – Costeşti; Gabriel Popa – Albeştii de Argeş; Cătălin Manta – Albeştii de Muscel; Gheorghe Voicu – Bârla; Gheorghe Stancu – Boţeşti; Nicolae Tarbă – Bughea de Sus; Ion Tănase – Buzoeşti; Claudiu Ciobanu – Cetăţeni; Dumitru Diaconu – Ciomăgeşti; Virgil Baciu – Corbi; Ion Băcioiu – Dragoslavele; Claudiu Neguţ – Izvoru; Gheorghe Purcaru – Morăreşti; Corina Dună – Mozăceni; Constantin Bâlea – Oarja; Ion Dumitrache – Poiana Lacului; Dragoş Boncea – Poienarii de Argeş; Ion Banzea – Poienarii de Muscel; Vasile Miriţă – Schitu Goleşti; Nicolae Vidan – Ştefan cel Mare; Doru Radu – Suseni; Dumitru Drăguşin – Uda; Nicolae Barbu – Valea Iaşului; Gheorghe Savu – Ţiţeşti.
Primar PMP
Eugen Mira – Căteasca
Primar ALDE
Florin Petre – Coşeşti
Primar independent
Dorel Tănăsescu – Bughea de Jos.
Cludiu DIŢA
2 Comentarii
Ioan
Aici….avem o gasca de….prădători din banul public….fiecare dintre ei au…conștiința încărcată de….multe matrapazlâcuri infaptuite dar….sunt legitimați de o parte din cetățenii din comunitățile lor care….devin complici la furtul banului public…Rusine tuturor….nu merita calitatea dobândită….vorba unui clasic în viata ” un neam de bandiți și de hoti” aici….afișați la loc de….cinste….altădată erau puși la….stâlpul infamiei….vai de România….
Unchiul Sam
E destul de simplu: hotia nu este privita ca un fapt reprobabil, ba dimpotriva, multi isi spun: ”care nu facea la fel daca era in locul lui??” Hotii legitimeaza hotul cel mai mare, precum la puscarie sef de camera este detinutul cu cel mai gros cazier. Din pacate jugul mentalitatii orientale apasa greu pe gatul nostru si va mai apasa mult dupa ce generatiile actuale se vor stinge. Singura sansa la normalitate este emigrarea!
Nu exageraţi chiar aşa. N-au emigrat chiar toţi oamenii deştepţi şi cinstiţi din România.