# Județul Argeș, la pământ pe mai multe paliere
Astăzi este un moment foarte important din punct de vedere politic, ce poate avea implicaţii în toate planurile vieţii noastre: este dezbătută moţiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Viorica Dăncilă şi în care a rămas numai PSD, din moment ce ALDE a ieşit de la guvernare şi s-a alăturat celor de la PNL, USR, Pro România în încercarea de a dărâma Executivul. Calculele sunt „fluide”, iar votul va fi unul strâns, indiferent de deznodământ. Dar în vreme ce politicienii au agenda lor, putem spune că şi noi, cetăţenii, avem o agendă spre care am dori ca aceştia să îşi îndrepte ochii!
Stabilitate legislativă
Indiferent de rezultatul moţiunii, în primul rând, cetăţenii şi agenţii economici îşi doresc stabilitate legislativă. Dincolo de jocurile politice, este nevoie de legi clare, care să nu se mai schimbe de câte ori se doreşte, de nici nu mai ştii ce e în vigoare şi ce nu. Modificările fiscale, de exemplu, sunt atât de dese, încât contabilii din Argeş se plâng că trebuie să fie abonaţi la Monitorul Oficial pentru a ţine pasul, altfel… cad în păcat! E nevoie şi de predictibilitate: să nu se mai schimbe regulile în timpul jocului, iar „strategiile” să ţină cont de realităţile de zi cu zi. E nevoie de planuri pe termen lung, nu de decizii „de azi pe mâine” care ne bulversează viaţa.
Infrastructură
În al doilea rând, nu ne putem dezvolta pe niciun plan dacă nu avem infrastructura rutieră şi feroviară necesară. Argeşul, de exemplu, riscă să devină un judeţ izolat în lipsa unei autostrăzi spre Sibiu sau a drumului expres spre Craiova (care, chipurile, ar fi în lucru, dar am mai văzut inaugurări imaginare de şantiere!); decesele pe şoselele din Argeş sunt tot mai multe pe fondul creşterii numărului de maşini şi a stării deplorabile a infrastructurii rutiere, indiferent că vorbim despre drumuri naţionale sau judeţene. Chiar aşa: ce vă trebuie, domnilor guvernanţi, să finalizaţi odată „modernizările” de pe drumul Piteşti – Braşov? Ce nu e în regulă de nu vă apucaţi să reparaţi drumul Piteşti – Drăgăşani – Scoarţa? De câte articole laudative ale jurnaliştilor străini mai e nevoie ca să vă daţi seama şi voi că Transfăgărăşanul merită să fie reabilitat şi protejat de copertine care să îl menţină mai multe luni pe an deschis? Cât de impasibili puteţi fi la necesitatea unei linii feroviare de mare viteză pe ruta Bucureşti – Piteşti şi cât de criminali (economic vorbind, desigur!) puteţi să vă manifestaţi în raport cu proiectul căii ferate Vâlcelele – Râmnicu Vâlcea pe care aţi promis că îl veţi relua? Ce vă trebuie să faceţi a doua centură a Piteştiului, că ne sufocăm la propriu în scurt timp dacă nu vă apucaţi de treabă? Câte maşini mai trebuie să exporte Dacia ca să înţelegeţi că trebuia IERI făcut podul nou peste râul Argeş la intrarea în Piteşti dinspre Mărăcineni?
Învăţământ
Cetăţenii au nevoie de microbuze şcolare pentru copiii lor. Dacă ne raportăm la judeţul Argeş, avem un microbuz şcolar la 9.000 de elevi! E nevoie de condiţii optime în sălile de curs şi de adaptarea materiei şcolare la nevoile pieţei muncii pentru a nu mai produce pe bandă rulantă şomeri cu diplome! E cazul ca statul să asigure cu adevărat un învăţământ gratuit, nu să li se ceară constant părinţilor bani şi pentru alimentaţie la creşă, şi pentru „fondul clasei”, şi pentru culegeri de tot felul. Şi, dacă se poate, faceţi o strategie pe termen lung pe care să nu o mai schimbe după pofta inimii fiecare ministru trezit la conducerea Educaţiei!
Sănătate
La Mioveni s-a construit un spital nou, iar Consiliul Judeţean promite investiţii majore în spitalele din Piteşti pe care le are în subordine. Dar e nevoie de mai mult. Faceţi, stimaţi guvernanţi, în aşa fel încât bolnavii să aibă parte de tratamentele de care au nevoie aici, nu peste hotare! Să aibă medicamente şi să nu mai fie nevoie de „atenţii” în unităţile sanitare! Vorbiţi cu medicii şi vedeţi ce aparatură le lipseşte pentru a putea salva cât mai multe vieţi şi pentru a-şi face treaba aşa cum trebuie! Asiguraţi-le medicilor nu doar salarii mari, ci şi condiţii optime de lucru şi, de ce nu, şi alte facilităţi care să îi ţină aici, în ţară, nu să îi determine să plece peste hotare!
Turism
Avem o ţară cu de toate, dar turismul e la pământ. După ce realizaţi infrastructura de acces necesară, puneţi în aplicare şi planurile mult promise: pârtii de schi în masivul Făgăraş (cu bani de la Guvern, că de la Molivişul gândit de Consiliul Judeţean ne-am cam luat gândul!)! Reabilitaţi monumentele istorice şi de arhitectură, preluaţi casele memoriale de la proprietari şi includeţi-le într-un circuit turistic viabil (Casa Memorială „Liviu Rebreanu” din Ştefăneşti, de exemplu, stă să cadă!)! Sprijiniţi proprietarii de clădiri vechi să le restaureze! Decolmataţi albia Argeşului şi poate că aşa se vor putea relua plimbările cu vaporaşul în zona Parcului Ştrand! Spuneţi cu adevărat „Stop!” defrişărilor ilegale, astfel încât să putem atrage în continuare turişti străini fascinaţi de sălbăticia unor locuri încă virgine! Şi nu mai puneţi frâne investitorilor care vor să facă treabă în domeniul acesta ce poate fi o mină de aur pentru toată ţara!
Viaţa…
Creaţi cadrul propice pentru ca forţa de muncă să nu mai fie tentată să emigreze, ci să producă plus-valoare aici, în ţară! Asiguraţi-le tinerilor cele necesare întemeierii şi susţinerii unei familii cu copii, nu doar clamaţi că vă preocupă viitorul ţării ăsteia! Faceţi tot ce trebuie pentru a ţine tinerii în ţară, mai ales pe cei valoroşi, olimpici şi cu rezultate deosebite în diverse domenii de activitate! Nu mai trimiteţi persoanele cu dizabilităţi grave la tot felul de comisii pentru a vedea dacă nu cumva le-au crescut mâinile sau picioarele amputate! Eliminaţi birocraţia din administraţie şi uşuraţi accesul cetăţenilor la deciziile care îi privesc. În fine, respectaţi cetăţenii şi veţi fi respectaţi! Altfel, voi veţi rămâne cu jocurile voastre politice, într-o sferă înaltă, iar noi vom continua să vă înjurăm de aici, de jos, din România reală!
De la lapte şi miere la dezastru
În timp ce pesediştii spun că au făcut şi au dres şi că dacă vor veni „ceilalţi” la putere va fi de rău, căci ar urma tăieri de pensii şi salarii şi disponibilizări, opoziţia acuză un adevărat dezastru provocat de PSD şi promite să îndrepte lucrurile. Vom da, în cele ce urmează, cuvântul şi unor politicieni argeşeni pe tema moţiunii.
„Se joacă totul matematic. Om cu om. Sper că PSD nu va încerca să «cumpere parlamentari», pentru că ar fi o chestiune de natură penală. Consider că va fi un vot strâns, dar noi vom câştiga, chiar dacă şi numai cu o diferenţă de câteva voturi în plus”, ne-a declarat Marius Postelnicescu, prim-vicepreşedinte PNL Argeş. „Mă feresc să dau un pronostic, deşi cred că va fi o luptă strânsă. Dar este clar că opoziţia nu doreşte decât să dea jos Guvernul fără a avea ce pune în loc şi fără a avea un plan pentru ce va urma”, ne-a declarat Ion Mânzână, vicepreşedinte PSD Argeş.
Vom trăi şi vom vedea. Vorba unui amic: există viaţă şi după moţiune. Dacă o fi dulce sau amară, doar timpul ne va spune!
Un Comentariu
Anonim
Tot n-au cei din Opoziție niciun Plan/Program de măsuri pt. guvernare în afară de a se „bucura” de avantajele (guvernării !) în interes … personal (individual şi de „clan”)!…
Claudiu Diță trebuie „promovat” Consilier (cel puțin !) pe lângă Guvernul Orban Ludovic ! … Cu „Programul” schițat mai sus, PNL poate trece „la treabă”, voință să fie… că în rest …”avem MAJORITATE”, ce ne mai trebuie ?!…