* Vrem şi noi pentru Transfăgărăşan măcar un sfert…
Castelul Banffy din judeţul Cluj (comuna Bonţida, sat Răscruci) este unul dintre primele monumente istorice din ţară care beneficiază de restaurare completă cu ajutorul banilor europeni. Am aflat asta în urma excursiei organizate luna aceasta de CNIPT Cluj şi ANAT, iar eu revin asupra subiectului pentru că, zilele trecute, reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Cluj (cei care se ocupă de managementul proiectelor) mi-au răspuns la o solicitare privind modalitatea prin care au reuşit să obţină finanţarea nerambursabilă. Mă gândesc că există minţi sclipitoare şi în Argeş care să analizeze oportunitatea unui proiect similar pentru obiectivele noastre cu potenţial turistic imens şi, mai mult, pentru includerea lor într-un circuit care să fie promovat inclusiv peste hotare.
Obiective la pachet
Altfel spus, nu e suficient să avem o biserică frumoasă aici, o cetate mai încolo şi un lac impresionant câţiva kilometri mai departe. Trebuie să integrăm cumva toate aceste obiective într-un pachet care să atragă inclusiv turişti de peste hotare. Nu unul-doi, aventurieri, ci mă gândesc la zeci, de ce nu sute de mii de oameni care să vină să viziteze judeţul Argeş. Pentru asta e nevoie în primul rând de un Transfăgărăşan modern, deschis tot anul şi fără pericol de accidente. E nevoie de o autostradă care să asigure un transport fluid. Şi mai e nevoie de oameni profesionişti care să ştie să prezinte într-un mod atractiv, cu amănunte semnificative, ceea ce văd turiştii.
Îşi pregătesc terenul
Clujenii asta fac şi o fac foarte bine, credeţi-mă pe cuvânt. Au oameni capabili care promovează imaginea judeţului peste hotare, dezvoltarea turismului fiind o prioritate. În acest sens, îşi planifică investiţiille şi pregătesc din timp toată documentaţia aferentă unui obiectiv. În momentul în care este identificată o sursă de finanţare, sunt printre primii care aplică. Rezultatul? Obţin bani europeni, nu zeci sau sute de mii, ci milioane de euro!
„Deşi documentaţiile tehnice sunt o cerinţă obligatorie în orice Ghid de finanţare, elaborarea lor ulterioară lansării unui apel va duce, cel mai probabil, la pierderea oportunităţii de depunere a proiectului. Asta deoarece perioada de depunere este, de regulă, de maximum şase luni, timp insuficient pentru a lansa achiziţiile de servicii, pentru proiectarea efectivă şi scrierea cererii de finanţare în vederea depunerii pentru accesarea fondurilor. Tocmai de aceea o planificare strategică cu pregătirea din timp a documentaţiei este esenţială pentru accesarea surselor de finanţare nerambursabile” – spun cei de la Consiliul Judeţean Cluj.
Se apucă de treabă
Despre ce bani vorbim? Milioane de euro! Proiectul de restaurare a Castelului Banffy (cu tot ansamblul istoric) se află în implementare din 4 octombrie 2017 (dată la care a fost semnat contractul de finanţare), iar valoarea totală a proiectului este de aproximativ 4,3 milioane euro. Valoarea cofinanţării din partea CJ Cluj este de doar 85.000 euro, reprezentând 2% din valoarea eligibilă a proiectului. Cu o astfel de investiţie, clujenii urmăresc îmbunătăţirea climatului socio-cultural, organizarea de evenimente culturale la castel şi includerea obiectivului într-un circuit, impulsionarea dezvoltării locale.
Concret, CJ Cluj, prin Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Cluj, analizează posibilitatea creării unui traseu cultural de vizitare a castelelor Banffy şi a conacelor Banffy aflate pe Someşul Mic.
Performanţele angajaţilor, monitorizate
„Dat fiind că fiecare zonă are un specific propriu, inclusiv din punct de vedere turistic, pot să spun că noi, la nivelul Consiliului Judeţean Cluj şi CNIPT Cluj, suntem dedicaţi identificării elementelor noastre locale specifice şi instrumentelor de promovare şi marketing necesare pentru a le pune în valoare. Suntem, totodată, convinşi că, pentru a crea un produs care să fie uşor recognoscibil, ajungând să se autopromoveze, este nevoie de mult timp, de educaţie constantă, de promovarea constantă a acelui produs/ acelor valori. Abilităţile şi competenţele personalului sunt determinante în obţinerea unor rezultate bune; de altfel, aceste rezultate se monitorizează la nivelul CNIPT Cluj urmărind evoluţia unor indicatori obiectivi precum numărul de turişti consiliaţi, numărul de aplicaţii descărcate etc” – spune Ligia Cîineanu, şefa Direcţiei de Administraţie şi Relaţii Publice.
Noi ce mai promovăm? Şi încă un lucru: care sunt rezultatele în urma analizei performanţelor angajaţilor din CJ Argeş, după majorările salariale?