După 11 decembrie, Parlamentul va arăta altfel. Argeşul va avea nouă deputaţi şi patru senatori, cu patru mandate mai puţin faţă de alegerile din 2012 când s-a mers pe vot uninominal. Facem în cele ce urmează un exerciţiu de… culise şi încercăm să oferim, cu aproximaţie, numele viitorilor parlamentari de Argeş. Nu e atât de greu pe cât pare…
PSD, echipă seminouă
La PSD, ultimul cuvânt în alcătuirea listelor îl va avea liderul de la centru, Liviu Dragnea. La Senat, primul loc îi este garantat actualului şef al PSD Argeş, Şerban Valeca, iar pentru locul doi – şi acesta eligibil – sunt vehiculate două nume: Constantin Tămagă (care anunţase că nu va mai candida) şi Nicolae Velcea (despre care s-a spus că PSD Argeş îl doreşte ministru în viitorul Cabinet, dacă partidul va câştiga alegerile). La Camera Deputaţilor, PSD mizează pe şase mandate, dar în mod realist va obţine cel mult cinci. Parlamentari ar urma să fie deputata de acum Simona Bucura Oprescu, liderul PSD Argeş Cristian Gentea, Radu Vasilică şi deputaţii Cătălin Rădulescu şi Mircea Drăghici (dacă este să luăm de bune spusele lui Cătălin Rădulescu, acesta anunţând că ar fi şi el, şi Drăghici pe locuri eligibile, deşi au probleme cu DNA şi ar putea fi scoşi din ecuaţie, în acest caz PSD trebuind să găsească alţi competitori).
PNL, misiune grea
Pentru un mandat de senator în Argeş un partid va trebui să obţină 25%, iar pentru unul de deputat 11%. În aceste condiţii, devine destul de grea misiunea PNL Argeş care visează la patru mandate de parlamentari. În mod realist, va prinde numai două: Ion Popa la Senat şi Dan Bica la Camera Deputaţilor. Mai sunt şanse şi ca locul doi de pe lista PNL, consilierul judeţean Gheorghe Alecsei, să ajungă în Parlament după redistribuire. Liderii PNL de la centru Alina Gorghiu şi Vasile Blaga vor avea, de asemenea, ultimul cuvânt în alcătuirea listelor.
ALDE şi PMP…
ALDE îl propune pe Andrei Gerea pentru Camera Deputaţilor, dar nu are încă o opţiune pentru Senat. La rândul său, PMP mizează pe doi deputaţi şi un senator, dar mai mult ca sigur va obţine doar un mandat de deputat (Cătălin Bulf). Rămâne de văzut, aşadar, care va fi al patrulea senator al Argeşului. În mare, numele amintite mai sus sunt cele care se vor regăsi şi în viitorul Parlament. Rămâne de văzut dacă şi Centrul va dori să impună pe cineva pe listele din Argeş. Deşi liderii partidelor argeşene se bat cu pumnii în piept că nu va fi cazul, am tot văzut diverse personaje de la Centru candidând în Argeş ca să îi mai putem crede…
Claudiu DIŢA