Îmi amintesc că în vacanţele de iarnă ale copilăriei şcoala mi se părea că era adormită în marea ei singurătate. Iar dacă şi atunci aceste vacanţe erau uneori fără zăpadă, astăzi însăşi şcoala este uneori fără educaţie. Or, când nu e educaţie, e analfabetism funcţional. Cu alte cuvinte, ceea ce citeşti nu înţelegi. Este ca într-o carte a junglei, auzi glasul animalelor, dar nu-l înţelegi. Părerea mea de profesor necăjit şi sceptic este că întregul tezaur pedagogic de la Pestalozzi până la Spiru Haret suferă de un mare şi ireparabil cusur: e creat şi aplicat de oameni care nu mai sunt şi nu mai pot fi copii.

De cele mai multe ori, dascălul e cocoţat la catedra sa înaltă şi nu mai vede ce se întâmplă în „valea plângerii” din clasă. Or, în clasă se întâmplă multe. Chiar se discută de către cei mici că vor avea o nouă disciplină, care se va numi „Educaţie sexuală”. Este propunerea ministrului Educaţiei, Sorin Câmpeanu. Eu, ca dascăl îmbătrânit printre băncile şcolare, cred că este necesară o astfel de educaţie. Elevii noştri nu mai pot fi amăgiţi că sunt aduşi în viaţă de barză. Ei trebuie să ştie că oul are sămânţă. Şi, mai ales, cu toţii ştim că viaţa sexuală începe încă din lunga noapte uterină, iar pruncul simte prima voluptate la sânul cald al mamei. Acest libido este unul inocent, chiar dacă noţiunile de inocent şi sexual se exclud reciproc. Iată de ce, în loc de educaţie sexuală, cred că ar fi mai potrivit să se predea în şcoli câteva ore de educaţie morală. Mai ales că avem de-a face cu o prejudecată de un searbăd convenţionalism etic ce nu se potriveşte cu viaţa elevilor din curtea şcolii. Şi nici cu convingerile unor părinţi. Celor mai mari dintre elevi li se dau lecţii de etică abstractă, în timp ce unii visează la un sălbatic amor.

Prin urmare, dacă analfabetismul funcţional a ajuns în şolile noastre la un procent de peste 40%, atunci – mă întreb – cum vor înţelege ei problemele ridicate de lecţiile despre educaţia sexuală, dacă nu cumva printr-o imagine concretă a unei Clotilde dezbrăcate. Şi ne vom îmbogăţi astfel toaletele cu noi desene în care e reprezentat un „el” şi o „ea” făcând dragoste. Unor asemenea elevi ar fi mai bine să le spui că au fost aduşi de barză decât să le înfierbinţi mintea încă de mici cu astfel de subiecte. Deci, nu toţi elevii noştri sunt pregătiţi să dezbată astfel de teme şcolare. Însă nici nu trebuie să rămânem cu prejudecata termenilor şi a problemelor tabu. Nu ştiu care va fi rezultatul practic al unor astfel de lecţii despre educaţia sexuală. Însă o astfel de educaţie ar prinde numai acolo unde chiar se învaţă carte şi fiecare elev va înţelege cu mintea lui ce a făcut lady Chatterley cu amantul său.

Nici înţeleptul Solomon nu era de aord să le vorbeşti copiilor despre taina dragostei. Iar Rousseau spunea că iniţierea copiilor în probleme de sex duce inevitabil la stricarea sufletească a acestora. Atunci cum rămâne cu educaţia sexuală în şcoli? Eu cred că această educaţie trebuie făcută cu mămicile, astfel încât acestea, mai departe, să o facă cu copiii lor. Numai aşa fetele vor rămâne ca nişte narcise inocente, iar castitatea lor – o pagină albă, unde nimic să nu se scrie. Nu poţi să faci o asemenea educaţie unde există un asemenea procent al analfabetismului nostru funcţional. Cine ştie ce vor înţelege unii elevi şi astfel buna intenţie se poate întoarce împotriva noastră.

Prin urmare, cred că acest analfabetism funcţional este problema cea mai importantă a anului 2021.

Iată de ce este nevoie de o nouă organizare a învăţământului în măsura mijloacelor reale, materiale şi intelectuale de care dispunem astăzi! Aşa că învăţământ preuniversitar pentru toată lumea. Însă, de aici în sus, se impune selecţie: selecţie pentru elevi, selecţie severă pentru profesori. Pentru că mai sunt şi dintre cei care dau elevilor să caute, ca într-un rebus, conjuncţia subiectivă ori adversativă într-o frază de neînţeles nici măcar pentru o minte academică. Să închidem, aşadar, acele fabrici de diplome, de unde profesori semidocţi aruncă pe piaţă generaţii întregi de analfabeţi. Şi să ne dăm seama de un adevăr pe care îl ignorăm cu bună-ştiinţă: elitele sunt absolut necesare democraţiei, fiindcă prin ele un popor se cârmuieşte. O democraţie degenerază în demagogie, când dau năvală poftele neînfrânate ale unei mulţimi de titraţi, însă fără carte autentică. Selecţia la nivelul terminal al studiilor preuniversitare se face la noi în mod arbitrar şi superficial.

Un profesor de la Universitatea Bucureşti, aflat acum la o vârstă onorabilă, mi se plângea că nu i-a fost dat niciodată să întâlnească o generaţie mai egoistă, mai grăbită, mai îndepărtată de carte şi mai frământată de patimi şi ambiţii ca generaţia care intră astăzi în facultăţi. Nu întâmplător a apărut scandalul de la Facultatea de Drept, depistându-se peste patruzeci de studenţi care au copiat la examene. Lipsa de educaţie şi pofta de a parveni îi aruncă total nepregătiţi în social pe tinerii absolvenţi ai unor facultăţi care, multe dintre ele, sunt pur şi simplu fabrici de dimplome. Pentru actuala generaţie de tineri, crescuţi în dezordine şcoalară şi aruncaţi apoi în plină dezordine economică, cu pofte neîngrădite, ambiţii nejustificate, viaţa nu poate fi decât o luptă pentru supravieţuire. Cât de departe suntem de educaţia adevărată, care de mai bine de două mii de an ne învaţă cum să cugetăm şi cum să trăim păstrând în toate, drept cel mai preţios dar al înţelepciunii, armonia şi dreapta măsură! Dreapta măsură în gândire şi dreapta măsură în fapte.

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio