Luni, cei nouă consilieri locali ai PSD, cărora li s-a alăturat reprezentantul UNPR, Dan Dabija, au votat creşterea salariilor angajaţilor primăriei şi ai serviciilor subordonate. Astfel, un şofer din instituţie va avea o leafă de 2.500 lei, şefii de servicii, peste 6.000 lei, iar şefii cei mari ajung la peste 8.000 lei! Scandalos este şi faptul că decizia aleşilor locali a fost luată după ce primarul Panţurescu a convocat consiliul de două ori în aceeaşi zi. În prima şedinţă, rectificarea bugetului nu a întrunit numărul de voturi necesar, nefiind alocaţi aşadar banii pentru creşterea salarială. A urmat o oră de târguieli, timp suficient pentru ca Panţurescu să-l convingă pe Dabija să se alăture PSD-ului. Prin urmare, primarul a convocat o nouă şedinţă „de îndată”, în care proiectul lui de hotărâre a fost votat. Şi nu a fost vorba despre vreun proiect vital pentru oraş, ci despre salariile celor pe care cetăţenii îi plătesc ca să-şi facă treaba prin primărie şi pe la serviciile publice…
G. MOISE