M-a câştigat ideea unui distins intelectual care, aflat în exil, îmi mărturisea că s-a „convertit” la cele bune, după ce a ascultat predica unui preot în biserică. De la amvon, slujitorul Domnului îşi lua la întrebări enoriaşii, după ce le-a redat o scenă la care fusese martor. Unui om îmbrăcat în alb, pe stradă, îi venise rău şi i se dădea primul ajutor. De ce-i venise rău? Era Ramadanul, postise peste poate şi… leşinase. „Omul ăsta, musulman, stă nemâncat şi nebăut, în căldura mare, de dimineaţă până apune soarele. Face asta din respect pentru Dumnezeul lui. Voi, creştini, ce faceţi în Postul Crăciunului? Dar al Paştelui?

Şi uite aşa, distinsul meu interlocutor, căruia tocmai îi luasem un interviu pe tema religie vs ştiinţă, îmi spunea că şi-a propus să facă şi el ceva. Ce? „Păi, să mă las de fumat”. De atunci au trecut 18 ani şi nici acum nu mai pune ţigara în gură. Mărturisesc că m-a prins şi pe mine pariul ăsta. De fumat, eu nu fumez, dar în Postul Crăciunului, la care am mai adăugat o lună, la sfatul medicului, m-am lăsat de… băut. Las’ că nici nu beam eu cine ştie ce – acolo, o priză de 30 grame de ţuică de Verneşti, uneori şi un pahar de vin – dar m-am gândit că asta i-ar face bine ficatului care şi aşa ţine locul fierii. Pe care mi-o dăduse afară un excelent chirurg al Argeşului.

Dar povestea asta nu-i decât un fragment dintr-un pariu mult mai mare. Şi nu doar al meu, ci al întregii echipe a ziarului „Argeşul”. Anul trecut, mai toată lumea părea cuprinsă de febra Centenarului Unirii. Proiecte peste proiecte: autostrăzi de o mie de kilometri care să taie ţara-n diagonală – dar la nivel de „potecă de picior”! – relansarea economică şi culturală a unor entităţi administrative la care Consiliul Judeţean să fie autor sau coautor, pârtii de schi ş.a.m.d. Dar – ne-am întrebat în acest context molipsitor – noi, ziarul, noi ce putem face? Trebuie să facem şi noi ceva, să creăm un eveniment, nu doar să ne rezumăm la a reflecta ce fac alţii. Las’ că nu prea fac. Şi atunci cu atât mai mult. Aşa s-a născut ideea să încercăm să întoarcem ochii tuturor cu faţa spre sat, iar satul să-l întoarcem cu faţa spre viitor, să-l ajutăm – şi cu puterile noastre, şi ale autorităţilor – să se integreze în standardele Uniunii Europene.

Uşor de zis, infinit mai greu de făcut. Personal, i-am prezentat proiectul d-lui preşedinte al CJA, Dan Manu, şi ÎPS Calinic, cu intenţia de a-i avea parteneri. Că reprezintă instituţii cu greutate. Au fost de acord, dar fiecare m-a întrebat cât costă „afacerea”. Păi, nimic am zis eu, ca să-i câştig de partea ideii. Şi i-am câştigat. Pe amândoi. După care am mai îndrăznit să-l rog pe dl Manu să repartizeze un om al Domniei Sale care, când poate, să ne însoţească pe teren la culegerea datelor, să purtăm un dialog cu primarii, cumva mai oficial, să găsim eventual şi o maşină, când se poate. Dar nu s-a prea putut. Sperăm să se poată în primăvara asta. Oricum, mulţumim pentru ce s-a putut face până acum. Ce-i drept, mai puţin cu prezenţa. (Apropo, noi, la bibliotecă, rezervasem şi scaune.)

Miercuri, la aniversarea a o sută de ani, câţi s-au împlinit de la înfiinţarea UZPR, în spaţiul cultural al Bibliotecii „D. Golescu”, am dat public raportul asupra proiectului nostru. Şi am procedat aşa nu doar pentru că ne simţeam datori s-o facem lansând schiţa monografică tipărită într-un volum al comunelor din Argeş, ci şi pentru că mulţi dintre colegii de breaslă ne-au întrebat cum am făcut acest lucru. S-o spunem că poate fi un model de abordare a felului în care ne putem face meseria, nu doar ca gazetari, ci, iată, şi ca sociologi ai fenomenelor, ai schimbărilor ce se petrec azi în viaţa satului argeşean. Sat confruntat cu depopularea şi cu migrarea forţei de muncă, a locuitorilor, cu schimbarea statutului ţăranului în muncitor agricol ori fermier, cu legi prost făcute pentru mediul rural şi agricol, cu destrămarea familiei şi părăsirea copiilor pe maidanul real ori cel virtual ş.a.m.d.

Nu ştiu dacă am creat un eveniment, cum ne gratula academicianul Gheorghe Păun, cu prilejul lansării, unde ne-a surprins plăcut interesul şi numărul celor prezenţi. Dar am făcut şi noi ceva – nu în postul Paştelui ori Crăciunului, ci în anul Centenarului (al Unirii şi al UZPR), ascultând de îndemnul preotului din amvon. N-am făcut-o pentru credinţă, dar am făcut-o cu credinţa în viitorul satului. Activistul social, omul politic, întreprinzătorul care vrea să facă, financiar ori antreprenorial, o investiţie în mediul rural, chiar din străinătate fiind, are acum un instrument de lucru, are aduse la zi datele economice, sociale, culturale ale comunelor argeşene. Când spunem „din străinătate”, avem în vedere oferta deosebită a ÎPS Calinic de a traduce, autorizat, în engleză „Monografia comunelor din Argeş”, pe care, la rândul nostru, trebuie s-o definitivăm, adăugând şi cele 29 de comune. Pe care n-am reuşit să le cuprindem, anul trecut, astfel încât ediţia să fie integrală. Sperăm să reuşim până-n primăvară, când vom putea livra – tuturor celor interesaţi, instituţiilor statului, privaţilor – schiţa monografică a fiecărei comune, în română şi engleză. E mult, e puţin? Nu ştim. Dar sigur e necesar!

Distribuie pe Facebook

Mihai Golescu

See Full Bio