E lege! Se restituie banii pentru anumite amenzi de până la 3.000 lei.
Camera Deputaților a adoptat joi, 29 iunie 2022, Proiectul de Lege privind stabilirea unor măsuri referitoare la executarea sancţiunilor contravenţionale aplicate în temeiul art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 129/2021 privind implementarea formularului digital de intrare în România.
Acesta se referă la obligația de a completa acest formular (PLF), introducerea datelor eronate sau alte contravenții fiind sancționate cu până la 3.000 de lei.
Potrvit acestui proiect amenzile contravenţionale neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, nu se mai execută.
De asemenea, foarte important este ca sumele de bani achitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, ca urmare a aplicării amenzilor contravenţionale, se restituie la cerere, contravenienților, în termen de 60 de zile de la data formulării cererii.
Proiectul va fi trimis spre promulgare la Președintele României.