Anual se perindă prin cabinetul meu mii de pacienți: copii, adolescenți, adulți tineri, bătrâni, români sau de alte etnii conlocuitoare, africani, arabi ori sud-americani veniți la studii sau cu afaceri, nepalezi, indieni sau vietnamezi care au contracte de muncă mai ales în construcții. Au suferințe reale sau închipuite, prea puțini au respect pentru corpul medical, exagerat de mult sunt insolenți, puși veșnic pe harță și, de aproape doi ani, înverșunați contestatari ai pandemiei și ai vaccinării. Văd și aud zilnic atât de multă suferință, năuceală cronică, nesimțire, sărăcie, prostie și o ură mocnită unii împotriva altora, încât sunt convins că vor trece zeci de ani până când, poate, lucrurile se vor schimba.
Are 83 de ani, este văduvă și locuiește singură în vechea ei căsuță dintr-un sat amărât din sudul țării. La noi au adus-o fiica și ginerele pentru că, pe un antebraț, i-a crescut o „gâlmă canceroasă”. Băbuța asta plăpândă de zici că ar doborî-o chiar o pală de vânt are 1,50 m înălțime, 40 kg greutate, privire de om isteț, o minte brici și o putere de muncă incredibilă. Fără să fie nevoie să o ducă cineva din familie, s-a vaccinat de trei ori anti-Covid când a aflat că vine în sat o caravană de la oraș. „Nu vreau să mor, că mai am treabă. 800 lei pensie de la CAP e mică, dar mie îmi ajunge. Am făcut în toamna asta 40 de vedre de țuică. Prunele le-am cules singurică, dar la povarnă am plătit pe cineva să le ducă. Au ieșit patru cazane. Mi-a oprit trei kilograme la cazan, plus ceva bani, după cum m-am înțeles cu omul. Am făcut vreo 10 căldări cu must din via de pe boltă. Cred că o să le vers pe șanț, că nu are cine să îl bea. Am avut cal și vacă. Da, gata! Nici porc nu mai cresc, că, tot așa, nu are cine să-l mănânce. E grea viața de baba singură! Dar 40 de găini tot cresc. Am la ouă de le fac cadou pe la copiii din sat.”
După ce i-am extirpat „gâlma”, la plecare ne-a spus: „M-ați amorțit bine, că nu m-a durut deloc. Vă pun pe acatist. Și pe dumneata, și pe doamna asistentă. Dumnezeu vede!”
A venit singură, pentru că i-a fost rușine să spună cuiva ce necaz a dat peste ea. Are 91 de ani, nu-i ca o legumă, dar ne-am înțeles foarte greu, pentru că e surdă bocnă. „Am la păsărică o mâncărime de mă căpiază. Cum? Să mă dezbrac, să îmi dau chiloții jos? Asta niciodată!” După lungi negocieri țipate, a început să plângă și într-un final s-a conformat. „Ăsta e un blestem! Da, un blestem. Pe mine nu m-a văzut goală nici bărbatu’ meu!”
