Spitalul Municipal Câmpulung, aflat în administrarea Consiliului Local, stă din ce în ce mai bine la capitolul dotări, însă echipamentele medicale şi celelalte investitiţii lăudabile nu-i leagă de… glie pe medici.
Deficit
Unitatea sanitară din cetatea lui Negru Vodă „plânge” după personal medical cu studii superioare. Gărzile în Urgenţă sunt acoperite de un doctor pensionar, un medic de pe ambulanţă, un medic-şef (de la ATI) şi un doctor de la un cabinet individual. E criză de medici nu doar la Compartimentul de Primiri Urgenţă, ci şi la Pediatrie, ORL, Oftamologie, Oncololgie, ATI, Radiologie şi Imagistică Medicală, Neonatologie, Reumatologie, Epidemiologie şi Psihiatrie.
Posturile vacante au fost scoase la concurs, unele fiind republicate în „Viaţa medicală”, însă medicii nu sunt deloc interesaţi să le ocupe, mirajul Occidentului fiind unul dintre motive.
Rezidenţi daţi în judecată
Se întâmplă şi un alt fenomen. Timp de cinci ani, spitalul cheltuieşte bani cu fiecare medic rezident care-şi manifestă dorinţa să lucreze în această unitate, însă după obţinerea specializării, unii beneficiari dau bir cu fugiţii. Tinerii în halate albe îşi dau demisia, fiind atraşi de mirajul Occidentului. Pentru a-şi putea recupera banii cheltuiţi, unitatea medicală din Câmpulung a fost nevoită să-i acţioneze în instanţă pe medicii rezidenţi care nu şi-au ţinut promisiunea, însă a pierdut procesele… Cei care au de pierdut sunt şi pacienţii…
Locuinţe asigurate
Împreună cu autoritatea publică locală, spitalul încearcă să „trateze” criza medicilor din municipiul de la poalele Mateiaşului prin asigurarea de locuinţe. Din dorinţa de a-i ţine aproape pe specialişti şi pe rezidenţi se construieşte un bloc ANL pentru tinerii medici. Până la tăierea panglicii inaugurale, cadrele medicale din afara localităţii sunt găzduite în casa de oaspeţi a primăriei, cazarea fiind pe o perioadă determinată.
Spitalul stă bine la capitolul echipamente medicale. Saloanele sunt puse la punct, iar din meniurile pacienţilor nu lipsesc carnea, lactatele şi brânzeturile.
M. NEAGOE
Un Comentariu
cristy
Minciuni! Nu este primit nici un medic in spital, din cauza unui clan mafiot, famiglia
bere-voianu