Durere imensă în familia pompierului mort.
Ieri, un salvator argeșean a încetat din viață pe timpul intervenției pentru stingerea unui incendiu de vegetație înregistrat pe A1 (citești și AICI). În timpul misiunii, unul dintre membrii echipajului din care făcea parte l-a văzut căzut la pământ și au început de urgență manevrele de resuscitare.
Alte două echipaje SMURD de prim ajutor calificat și de terapie intensivă mobilă s-au deplasat în sprijin, însă, cu toate eforturile depuse, nu au reușit să îl readucă la viață.
Numele acestuia este Georgel Neacșa și lucra ca pompier de peste 16 ani. Dedicat meseriei sale, a fost salvator în mii de misiuni, pierzându-și viața în ultima dintre ele. Povestea de viață a familiei sale este cutremurătoare, soția pompierului s-a stins din viață recent, suferind de o boală gravă. Acum, fiica acestora, elevă de liceu, a rămas orfană.
Durerea este de nedescris și nu ar putea fi alinată cu nimic pe lumea asta. Tânăra a postat pe rețelele de socializare o poză emoționantă cu tatăl, pe fundalul unei melodii care spunea ”nu vreau să fiu singură, promit că te voi face mândru, cuvintele tale vor rămâne veșnic în inima mea, voi trăi o viață pentru amândoi”.
”Suntem cu toții alături de familia îndurerată și le vom acorda suportul necondiționat pentru depășirea acestui moment atât de dureros pentru noi toți! Dumnezeu sa îl odihnească în pace și să îl așeze între drepții Săi”, au transmis reprezentanții ISU Argeș.
Circumstanțele producerii evenimentului sunt în curs de stabilire de către organele abilitate în acest sens. Totodată, o echipă din cadrul IGSU verifică aspectele legate de modul în care a fost organizată și desfășurată intervenția.