Astazi se implinesc doi ani de zile de când un copil nevinovat s-a transformat în înger: Andrei Turcu a murit în braţele mamei la doar 8 ani pe un pat al Spitalului Curtea de Argeş. Devastată, familia a depus încă de atunci plângeri de malpraxis, s-au deschis dosare penale şi s-a organizat un miting pentru demiterea medicilor consideraţi responsabili de tragedie, s-au întrunit tot felul de comisii dar nimeni nu a fost găsit vinovat pentru moartea micutului.
Au trecut doi ani, iar familia Turcu încă mai caută răspunsuri, care cel mai probabil nu vor veni niciodata şi cei doi părinţi nemângâiaţi rămân cu durerea în suflet.
Vă reamintim că, acum doi ani, Eugen Andrei Turcu, elev în clasa I, a început să acuze dureri de burtă şi mama sa l-a adus de la Corbeni la Spitalul Curtea de Argeş. Copilul a fost internat la secţia pediatrie, unde a fost internat cu gastroenterocolită. Văzând că cel mic se simte tot mai rău, mama, după cum ea însăşi susţinea la vremea respectivă, a cerut să fie trimişi la Piteşti ori la Bucureşti, dar a fost refuzată şi după câteva zile copilul a decedat. Distrusă de durere, familia a depus plângeri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, dar cazul nu a fost nici acum soluţionat. Probabil se mizează că timpul va şterge totul, dar nimeni nu-l va putea aduce înapoi pe Andrei…
Val. NICOLAU