După contestații, procentul de promovare a rămas aproape neschimbat.
În urma afișării rezultatelor finale la evaluarea națională 2020, după rezolvarea contestațiilor, procentul de promovare a crescut imperceptibil, de la 76,90% la 76,93 %. Potrivit Inspectoratului Școlar Argeș, situația statistică generală arată că dintre cei 5.116 candidați argeșeni prezenți, 3.936 au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci).
Vă reamintim că 42 de elevi argeșeni au încheiat examenul cu media generală 10 (zece). La prima etapă a evaluării naționale, rata de participare a fost de 93,85% (5.116 candidați prezenți, dintr-un total de 5.451 de înscriși).
La proba de limba și literatura română, 215 de lucrări au fost notate cu 10 (zece). Iar la proba de matematică, notele maxime au fost în număr de 104. (M.N.)