Dat în primire de patronul căruia îi sustrăsese autoturismul de serviciu, un bărbat a furat din nou şi a fost iarăşi reţinut de poliţişti.
Judiciarişti ai Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Curtea de Argeş au continuat cercetările într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de furt, furt în scop de folosinţă şi conducere fără drept.
Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 17 spre 18 august, Nicolae G., 39 de ani, din Piteşti ar fi sustras din incinta unui depozit de materiale de construcţii scule electrice şi o autoutilitară în valoare de peste 90.000 de lei. Ulterior, împricinatul ar fi condus autotutilitara pe drumurile publice deşi avea dreptul de a conduce suspendat, apoi a abandonat-o pe raza municipiului.
Autoturismul a fost recuperat şi restituit persoanei vătămate. După administrarea probatoriului, cel în cauză a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Vă reamintim, că la data de 16 august, acelaşi bărbat, în calitate de angajat al unei societăţi comerciale cu punct de lucru pe raza comunei Domneşti, ar fi sustras autoturismul de serviciu, o autoutilitară Dacia Dokker, după ce s-a certat cu patronul firmei unde lucra. Acesta nu a stat pe gânduri şi a sunat la 112, iar maşina, care nu avea avarii, a fost recuperată în ziua de 17 august de poliţişti ai Secţiei 3 Piteşti şi restituită proprietarului.