Emoţii ieri şi la Şcoala „Mihai Eminescu”. Şi aici la festivitatea de deschidere a noului an şcolar au fost prezenţi primarul Cornel Ionică, prefectul Cristian Soare, senatorul Şerban Valeca, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal Răzvan Burleanu, inspectorul ISJ Dumitru Tudosoiu şi viceprimarii Laurenţiu Zidaru şi Sorin Apostoliceanu. După festivitate, mulţimea prezentă s-a împărţit în două. Părinţii şi elevii au rămas pe loc pentru a fi strigaţi şi a intra la clase, iar invitaţii şi presa s-au dus pe terenul de sport la inaugurarea terenului sintetic. „Generalul” Dumitru Tudosoiu le-a urat succes copiilor în noul an şcolar: „Stimaţi invitaţi, stimate cadre didactice, dragi părinţi şi copii, vă urez un an şcolar minunat, plin de sănătate, cu bucurii, cu împliniri. Mult succes!” Şeful fotbalului le-a transmis şi el un mesaj elevilor, părinţilor şi profesorilor prezenţi în curtea şcolii: „Sportul şi şcoala sunt două componente importante în procesul de dezvoltare a copilului. Trebuie să aveţi grijă de ele”.
Fototext: Gabriela GHEORGHE