Mă întorc astăzi la drumuri. Că ocupă un loc important în viața noastră. Este, la urma urmei, un indicator de civilizație, ca și standardul de viață, cultura, educația, săpunul.
Am mers mult – mulți dintre noi – și pe jos. Pe poteci, pe drumuri pline de noroi, nepietruite, neasfaltate. Ne-am săturat, e adevărat, de ele, dar, dacă ne uităm bine în urmă, ne-am ales măcar cu niște picioare sănătoase. Azi nu se prea mai circulă pe jos. Nici eu, unul, nu mai merg pe jos, la Curtea de Argeș ori la Oiești, cum făceam când eram elev. Am urcat de atâtea ori Coasta Cojocarului, care desparte Albeștiul de Vernești, că, vorba lui tata, dacă dădeam măcar câte o sapă, de câte ori am călcat-o, aș fi netezit-o.
Acum, slavă Domnului și Uniunii Europene, ne bucurăm de drumuri pietruite, multe asfaltate. Cum se întâmplă, de pildă, la Cicănești, unde un primar isteț, Ion Ionescu, numai potecile de la grădină nu le-a asfaltat. Încolo, fiindcă a știut cum să pună mâna pe bani europeni, a asfaltat tot ce se putea aici, inclusiv drumul care leagă comuna, prin pădure, de un sat prăpădit, Valea Calului. Îmi amintesc că, în urmă cu vreo 40 de ani, când în regimul trecut a fost asfaltat Drumul Județean Curtea de Argeș – Sălătrucu, de fericire, am jucat pe coaja lui caldă, alături de țăranii mei. Ne-am bucurat mult, cum ne-am bucurat și când s-a băgat curentul electric. Dar iată că, acum, din pricina drumurilor, a venit vremea să ne și întristăm, să-i luăm de guler pe cei plătiți să le întrețină – ba chiar să amenajeze și altele – pentru că n-o fac. Și, dacă n-o fac, noi, ca oameni de presă – care au datoria să pună presiune pe instituțiile statului fiindcă nu-și fac treaba – ar trebui să-i amendăm.
Ceea ce și facem în aceste rânduri și-n acest ziar tematic, în paginile căruia punem astăzi în prim-plan drumurile. Drumuri care mereu și mereu ne dau de furcă, în primul rând pentru că lucrările sunt de proastă calitate, făcute adesea de mântuială, ca să ne ia ochii în preajma alegerilor. Pe drumul județean ce leagă Curtea de Argeș de Sălătrucu, de pildă, a rămas o bucată de drum neasfaltată încă de pe vremea când dl. Nicolescu era șef la C.J. Din cauza apei freatice, o porțiune de drum din Plaiul Oii se tot rupea, motiv pentru care a rămas neasfaltată, până va fi consolidat terenul frământat. De atunci, s-au perindat mai mulți președinți pe la Consiliul Județean Argeș, dar niciunul nu și-a mai bătut capul cu fleacul ăsta de vreo jumătate de drum rămasă neasfaltată. În preajma alegerilor, mai pune cineva câte o mașină de balast în gropile tot mai adânci, mai cârpește și asfaltul care taie, poticnit, Valea Danului și Verneștiul, dar atât. Poate că undeva, în vreun proces verbal, asfaltarea e dată ca și încheiată. Și atunci, dacă e raportată ca fiind terminată, ce să ne mai pierdem vremea cu niște cozi?
Poate că mai degrabă ar fi trebuit să-și „piardă vremea” cei de la Drumuri – Naționale, Județene – cu podul de fier peste râul Argeș, a cărui reconstrucție este demult prinsă în PNDL II, dar nici nu s-a apucat nimeni de proiectarea lucrării. Deși finanțarea a fost semnată, fiindcă drumul a ieșit din garanție de mult. Nu-i exclus ca, în scurtă vreme, apa care vine vijelios de la munte să-i ia picioarele la vale, să-l rupă adică, iar locuitorii să facă o buclă de mai bine de 20 km, ca să ajungă la casele lor. Aflate la o distanță de 1-5 km de Curtea de Argeș. Să mai spun că mai toți primarii au o mare problemă cu drumurile necadastrate? Păi, chiar au! Ca să le pună în „operă”, primarului Vasile Preda de la Valea Danului i s-au cerut 12 miliarde de lei vechi. Cum de a reușit el să facă totuși treaba cu doar 150 milioane, ar fi interesant de știut. Și de dezbătut cu ceilalți colegi.
N-am terminat-o cu belelele drumurilor mele din comuna unui Basarab, dar scriind despre ele am sentimentul că am urcat Coasta Cojocarului și am obosit. Voi reveni.
