Ieri, Marcel Boloş, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a făcut o scurtă vizită în Argeş, dând curs astfel solicitării deputatului PSD de Argeş Cătălin Rădulescu, vicepreşedinte al Comisiei de Transport a Camerei Deputaţilor, şi conducerii Consiliului Judeţean. După scurte deplasări în teritoriu pentru a cunoaşte situaţia Transfăgărăşanului dar şi a drumurilor Câmpulung – Curtea de Argeş şi DN73, Marcel Boloş s-a scuzat că trebuie să plece înapoi la Bucureşti, unde fusese chemat urgent. Prin urmare, conferinţa de presă a fost susţinută de Cătălin Rădulescu şi de Ion Mânzână, vicepreşedinte al CJ Argeş, alături de care s-au aflat Ioan Bârsan şi Cristian Andrei, adjuncţi ai directorului general al CNADNR. Cu acest prilej, autorităţile au anunţat că DN73, Piteşti-Câmpulung va fi gata în luna octombrie. La ora actuală, pe acest drum se circulă greu, fiindcă sunt montate mai multe semafoare care dirijează traficul în timpul lucrărilor. Asfaltarea este gata în proporţie de circa 95%, iar la acest moment se mai lucrează la marcaje.
Reprezentanţii CNADNR au mai anunţat că sunt şanse destul de mici ca Transfăgărăşanul să fie deschis tot anul, dar pentru a se reduce perioada cât stă închis, urmează să se efectueze un studiu de fezabilitate. De asemenea, va fi elaborat şi caietul de sarcini pentru reabilitarea drumului dar şi pentru montarea de copertine noi şi repararea celor existente, scopul fiind minimizarea riscului ca şoferii să fie surprinşi de avalanşe sau căderi de stânci.
Val. NICOLAU