A trecut aproape o săptămână de la groaznicul accident petrecut la Curtea de Argeș. Dumitru și-a pierdut viața la numai 34 de ani, după ce maşina condusă de iubita acestuia s-a învârtit de mai multe ori pe asfalt şi s-a oprit într-un gard de beton.
În momentul accidentului, Iustina avea mâna stângă scoasă pe geam şi i-a fost retezată. Iubitul ei nu purta centură, s-a lovit puternic la cap şi a murit pe loc. Amândoi au fost scoşi din autoturism de un pompier care locuia în apropiere. Potrivit polițiștilor Biroului Rutier Curtea de Argeș, s-a stabilit că femeia de 25 de ani, din Băiculești, care conducea un autoturism pe strada Progresului din municipiul Curtea de Argeș, din direcția str. Valea Iașului spre str. Cuza Vodă, în curbă la dreapta, în împrejurări ce urmează să fie stabilite din cercetări, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un gard din beton.
Dumitru, instructor de fitness şi proprietarul unei săli de sport, a fost înmormântat, familia, prietenii și colegii fiind dărâmați de durere. Iustina are 25 de ani și este maistru militar la o unitate din Curtea de Argeş. Aceasta a fost transferată de urgență la spitalul Floreasca din București, acolo unde medicii au reușit să o salveze.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.