Guvernanţii ne-au promis că autostrada Piteşti-Sibiu va fi realizată în cel mai scurt timp. Au venit la Piteşti o serie de miniştri şi premieri, de la Victor Ponta până la Dan Şova şi Răzvan Ciuc. S-au adunat membrii comisiilor reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului pe Transfăgărăşan să ne spună acelaşi lucru. Era vicepremier Liviu Dragnea când a anunţat, repejor, printre două microbuze şcolare aduse în Piaţa „Milea” şi o vizită pe şantierul eşuat – atunci – de la Colegiul Naţional „I.C. Brătianu” că autostrada va fi gata repejor. Ei bine, acelaşi Dragnea, preşedinte acum al PSD şi al Camerei Deputaţilor, aduce din nou subiectul în discuţie.
Discuţii cu Tăriceanu
„Am participat la mai multe discuţii şi eu, şi domnul Tăriceanu cu membri ai Guvernului în ultima perioadă şi convingerea mea este că, în acest mandat, cel puţin două autostrăzi vor traversa România: Coridorul IV şi Autostrada Transilvania. Coridorul IV însemnând Constanţa-Bucureşti-Piteşti-Sibiu-Deva-Nădlac, iar Autostrada Transilvania este fosta Autostradă Bechtel. (…) Am încredere în conducerea Ministerului Transporturilor, în cei de la Compania de Drumuri şi în prim-ministru că aceste lucruri vor fi duse la capăt”, a spus Dragnea la B1Tv. Întrebat dacă îşi asumă un pariu în acest sens, liderul PSD a replicat: „Eu nu fac pariu pe mâna altuia”.
Pe de altă parte, Dragnea şi-a exprimat speranţa că în scurt timp Guvernul va prezenta proiectul de lege privind achiziţiile strategice, preluând modelul altor ţări.
Tot cu studiul…
În ce priveşte studiul de fezabilitate pentru Autostrada Piteşti-Sibiu (tot la faza asta suntem, din păcate!), Dragnea a precizat că se caută soluţii pentru ca acesta să fie finalizat de către compania care l-a început. „Am înţeles că Ministerul Transporturilor în zilele acestea era pregătit să găsească o soluţie în aşa fel încât realizarea studiului de fezabilitate să meargă în continuare, pentru că – dacă nu greşesc eu – cred că mâine (n.r. – azi) ar fi fost ultimul termen în care se încheia contractul, tot din cauza unor abordări greşite – sau, mă rog, incorecte – din mandatul trecut (n.r. – greaua moştenire, nu-i aşa?). (…) Eu nu cred că e vorba să primească bani în plus. Este vorba să găsească o soluţie prin care să se lungească termenul, eventual, în aşa fel încât să se finalizeze studiul de fezabilitate cu compania cu care s-a început. Fiindcă altfel ar avea variantă, după părerea mea, să reia procedura de achiziţie şi înseamnă că amânăm cu încă doi-trei ani execuţia acestui document. Dar este decizia pe care vor trebui să o ia ei”, a explicat Dragnea.
Claudiu DIŢA