# Asta deducem din afirmaţiile deputatului PSD care a spus, după ce a fost refuzat la Transporturi: „Păcat, domnule Preşedinte! Am fi intrat în istorie, legând Piteştiul de Sibiu cu autostrada!”
# „Eu din Argeş, dvs. din Sibiu, eram cei mai îndreptăţiţi să facem acest proiect” – a mai plâns Drăghici.
Deputatul de Argeş al PSD Mircea Drăghici nu ajunge – cel puţin în acest moment – ministru al Transporturilor, deşi PSD l-a propus pentru această funcţie înainte de 1 decembrie. Vineri, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că refuză numirile Olguţei Vasilescu şi a lui Mircea Drăghici la Dezvoltare, respectiv Transporturi, precizând că argumentele sale sunt de legalitate şi de oportunitate.
„Până la mijlocul săptămânii voi da publicităţii motivele”, a afirmat preşedintele. Mircea Drăghici rămâne, deci, trezorier al PSD la nivel naţional şi vom vedea dacă tot el va fi propus de partid pentru funcţia de ministru al Transporturilor.
„Fără nicio raţiune”
Reacţia deputatului la decizia lui Klaus Iohannis n-a întârziat. Drăghici îl acuză pe şeful statului că pune interesul personal înaintea interesului ţării. De fel din Piteşti, acesta vede ca o chestiune simbolică faptul că, la rândul său, Klaus Iohannis provine din Sibiu, oraşul situat la celălalt capăt al sectorului neterminat din autostrada A1.
„Păcat, domnule preşedinte! Am fi avut amândoi ocazia să intrăm în istorie! Dumneavoastră aţi fi dat un semn de normalitate şi aţi fi arătat că doriţi să colaboraţi, iar eu aş fi putut demonstra că sunt un bun partener în proiectele pentru ţară. Din păcate, aţi ales altceva! Aţi ales să refuzaţi, fără nicio raţiune, fără nicio logică, fără să faceţi o analiză! Ambii, şi eu, şi dumneavoastră, eram cei mai îndreptăţiţi aleşi să unim Piteştiul de Sibiu printr-o autostradă! De asemenea, Olguţa Vasilescu şi cu mine am fi fost cei mai îndreptăţiţi aleşi să unim Piteştiul de Craiova printr-o autostradă, amândoi din poziţiile de ministru pentru care am fost propuşi”, a spus Drăghici.
Un Comentariu
Ioan
Tovarășe Drăghici…ești UN MARE MINCINOS…nu ai fost în stare sa aduci 15 milioane de euro pentru Transfagarasan ce ar fi permis utilizarea drumului 9 luni pe an sau…permanent…și acum faci aceste afirmații complet false…ai fost sluga lui Ponta…îl cunoști…cel care trebuia sa pornească lucrările la tronsonul de autostradă Pitesti-Sibiu cel târziu în 2014…suntem în 2019 amice și…ce ați făcut voi…MINCINOȘII DE LA PSD care…ați guvernat începând cu luna Mai 2012 pana în prezent…mai puțin 2016…pe care tronson ati inceput lucrarile…ești capabil sa discuți cu CETATENII…cei în numele cărora va lăudați ca…GUVERNAȚI…despre cât de mincinoși și incompetenti sunteti…dar despre cele 2 milioane de lei sifonati…iți aduc aminte de dosarul CONSULTANTA…al cărui beneficiar ai fost…ști tu…ca sa-ți plimbi prețiosul intelect…în Jeep…și sa livrezi bani partidului…nu-ți fa probleme…legal dar…cum se face ca banii veneau din Bugetul Statului și ajungeau în conturile PSD…frumos va mai sta cu șmecheriile…iți reamintesc ca… in Romania sunt 5.000.000 de cetateni care traiesc in saracie…hai sictir…te apuca acum hărnicia…”și da-i și lupta cu autostrada”…ca da bine la popor…vai de capul vostru de…politicieni…stai liniștit…te pune Dragnea pe lista sI in 2020…doar tu ești cu…bănuții partidului…cu spălătoria.