Parafrazându-l pe Mihai Mărgineanu, o să spun că mă iubeşte toate băbuţele de la ţară şi e (aproape) moarte după mine atunci când vin pe la oraş să se caute de sănătate şi-mi trec pragul cabinetului. Pentru că-mi sunt foarte dragi, pentru că-mi amintesc de singura bunică din partea mamei pe care am cunoscut-o, am răbdarea de a le lăsa să le turuie gura şi să-mi povestească fel şi fel de verzi şi uscate.
Cu două-trei decenii în urmă, scoteau de prin sacoşele şi plasele lor câteva ouă, o bucăţică de brânză, prune şi mere timpurii, câte un pui de găină tăiat şi jumulit sau o sticlă cu ţuică înfundată cu un cocean mic de porumb. Te asigurau că sunt proaspete, din propria gospodărie şi că tăria nu-i din „mitilic” furat de la Combinatul Petrochimic.
Acum nu prea mai fac asemenea gesturi, dar nici nu vin cu mâna goală. Vin însoţite de vecine, surate sau cumnate, cam de un leat, pe care le asigură că, având prin ele pile la noi, se vor face bine, iar la vară va fi cald şi li se va amâna plecarea la loc cu verdeaţă.
Bătrânele satului românesc tradiţional trăiesc ca într-un Ev Mediu târziu. Au convingerea că Necuratul există, cred în strigoi şi blesteme, în vrăjitoare şi leacuri empirice şi, cu toate că sunt sărace, preoţii smulg de la ele o mulţime de bani. Iată numai câteva din mulţimea de poveşti auzite în această vară.
# Măritată cu un fost „tractorist curvar”, o mamaie ajunsă la 80 de ani mi-a spus că una dintre amantele soţului îi punea la uşa casei broaşte vii a căror gură era cusută cu aţă roşie! „Dacă aş fi omorât-o, muream şi io, că ăsta era blestemu’. M-a învăţat o vecină să torn pe orătanie urina mea. Numai aşa am scăpat”.
# Tot o broască însoţită de trei pui „mici cât nişte gândaci” a găsit sub aşternut o altă înşelată de soţ. „Am avut cu el trei copii şi, dacă nu o cruţam, n-aş mai fi trăit nici eu, nici copiii”.
# Iar o alta mi-a spus că o vecină care o duşmănea i-a făcut farmece la o vacă. „Nu ştiu ce să-i fi pus în gură. Dar vaca s-a căpiat la cap, a început să se învârtească în jurul priponului până s-a spânzurat”.
Dr. Viorel Pătraşcu
