Dotări pentru cabinete medicină de familie în Argeș.
Distribuția unităților medicale și a medicilor în România este inegală între zonele rurale și cele urbane, iar numărul de medici de familie scade constant în rural.
Cheltuielile alocate pentru asistența medicală preventivă sunt reduse, iar dotarea cu echipamente terapeutice și de diagnostic este una dintre cele mai deficitare din Uniunea Europeană.
Organizația Salvații Copiii lansează în acest sens proiectul „Primul pas spre sănătate” care va facilita accesul la servicii medicale și sociale de calitate pentru 3.000 de gravide și copii cu vârsta între 0 și 5 ani, prin intermediul echipelor integrate de specialiști, cu scopul de a reduce mortalitatea infantilă. În același timp, va crește gradul de informare a gravidelor și mamelor tinere în legătură cu importanța controalelor medicale pre și post-partum, precum și a controalelor medicale pentru copii.
Sprijinul se va îndrepta către gravidele și copiii care provin din familii numeroase, cu venituri foarte mici, care nu au acces la servicii și programe de educație și de sănătate, din comunități defavorizate, din județele: Argeș, Brașov, Botoșani, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Hunedoara, Iași, Mureș, Maramureș, Neamț, Prahova, Suceava, Timiș, Tulcea și Vaslui. Cabinetele de familie au fost selectate astfel încât medicii de familie să ofere un spectru mai larg de intervenții medicale, inclusiv servicii medicale în domeniul ecografiei.