Veste cât se poate de bună pentru Ion Georgescu, primarul Mioveniului, chiar în prag de alegeri locale: a fost înştiinţat că dosarul deschis împotriva sa pentru conflict de interese a fost închis de anchetatori. Aceştia au ajuns la concluzia că fapta nu există, iar cauza a fost clasată.
Reclamat la ANI
Povestea a început în urmă cu patru ani în urmă, când Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a fost sesizată despre faptul că primarul Ion Georgescu ar fi încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor. În plânmgerea sa, reclamantul susţinea că Georgescu ar fi deţinut concomitent funcţia primar, precum şi pe cea de preşedinte în Consiliul Director al Clubului Sportiv Dacia Mioveni, susţinut de administraţia locală. În plus, edilul era bănuit şi că ar fi semnat două contracte de finanţare, între Primăria Mioveni şi Clubul Dacia.
Disjungere
Pe aceste considerente ANI efectuat verificări şi a depus o sesizare la DNA, iar după patru ani procurorii Anticorupţie au dispus clasarea cauzei. „Prin ordonanţa nr. 502/P/2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de Combatere a Corupţiei s-a dispus clasarea cauzei privind presupusa comitere de către Georgescu Ion a infracţiunii prev. de art. 12 lit. b din Legea nr. 78/2000 şi, respectiv, disjungerea şi declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti pentru continuarea cercetărilor privind presupusa săvârşire de către Georgescu Ion – primar al oraşului Mioveni – a infracţiunii de conflict de interese prev. de art. 301 din cod penal”, se precizează în motivarea deciziei DNA.
Fapta nu există
Prin urmare cauza a ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, ai cărui procurori, la rândul lor, au studiat dosarul, concluzionând în cele din urmă că, în calitatea sa de preşedinte al Clubului Dacia, prin semnarea celor două contracte nu ar fi obţinut niciun venit şi nici foloase necuvenite pentru el, pentru rude sau pentru vreun alt afin apropiat. Aşa se face că procurorul de caz a decis să claseze dosarul şi să constate că presupusul conflict de interese nu a existat. „Din examinarea actelor efectuate în cauză constat că nu poate fi reţinută infracţiunea de conflict de interese prevăzută de art. 301 din codul penal, în cauză fiind incident cazul de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzut de art. 16 alin. 1 lit. B codul de procedură penală şi anume: fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost comisă cu forma de vinovăţie prevăzută de lege.(…)”.
Fără indicii
„Or, în situaţia în speţă nu există niciun indiciu (sau probă) din care să rezulte că prin exercitarea funcţiei de primar în cadrul Primăriei Oraşului Mioveni de către numitul Georgescu Ion, în perioada menţionată anterior, ar fi îndeplinit acte sau ar fi participat la luarea unor decizii prin care acesta (sau alte persoane din textul de lege incriminator) să fi obţinut în mod direct sau indirect foloase de natură patrimonială sau de orice altă natură. Menţionăm şi faptul că, potrivit dispoziţiilor Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 (republicate), consiliul local are iniţiativă şi hotărăşte, în condiţiile legii, în toate problemele de interes local, în timp ce primarul duce la îndeplinire hotărârile consiliului local (…) Or, în situaţia din speţă, în lipsa unor probe pertinente care să conducă la concluzia că primarul Georgescu Ion ar fi urmărit sau ar fi beneficiat de un folos material sau de orice altă natură, rezultă că semnarea celor două contracte în litigiu a fost făcută de numitul Georgescu Ion în acest cadru legal. Faţă de cele expuse, în temeiul art. 315 alin. 1 lit. b din c.p.p raportat la art. 16 alin. 1 lit. b din c.p.p, dispun: clasarea cauzei privind săvârşirea infracţiunii prev. de art. 301 alin. 1 c.p., pentru motivele mai sus expuse” se arată în ordonanţa de clasare emisă de parchet încă din luna februarie.
Dosarul şi-a urmat cursul
Cu toate acestea, conform procedurilor, dosarul şi-a urmat cursul firesc şi s-a judecat în contencios administrativ, deşi ar fi fost normal ca de prima dată cauza să fie soluţionată în materie penală la Parchet. Ajuns în faţa instanţei, primarul Ion Georgescu şi-a construit foarte bine apărarea, precizându-le judecătorilor că dosarul a fost clasat de către procurori. Completul de judecată a solicitat dovada scrisă, care a venit la o zi distanţă. Cu toate acestea Georgescu va avea dovada în faţa judecătoriilor şi dosarul s-ar putea închide.
Val. NICOLAU