Cu două zile în urmă, un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anulat decizia prin care, în 2018, Mircea Drăghici, fost trezorier al PSD, şi Constantin Nicolescu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, au fost achitaţi în dosarul cunoscut sub numele „Consultanţa”, urmând ca această cauză să se rejudece de la zero.
Hotărârea instanţei supreme a fost luată în baza deciziei Curţii Constituţionale privind rejudecarea unor dosare care au fost soluţionate de completuri de judecată de la Înalta Curte nespecializate în cazuri de corupţie. „Cu majoritate, admite apelurile declarate de Direcţia Naţională Anticorupţie şi de apelanţii intimaţi inculpaţi Cioflan Iulian, Dochinoiu Nicolae, Ene Florea, Pătraşcu Gheorghe, Pupăză-Roşu Sevastian şi Voicu Dumitru împotriva sentinţei penale nr. 393 din data de 27 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală, în dosarul nr. 4215/1/2015. Desfiinţează sentinţa penală apelată şi dispune rejudecarea cauzei de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală (…) Definitivă”, se arată în decizia instanţei.
Vă reamintim că, în vara anului trecut, Mircea Drăghici şi Constantin Nicolescu au fost achitaţi într-un dosar în care au fost trimişi în judecată de procurorii DNA Piteşti pentru fapte de corupţie alături de 38 de primari şi viceprimari de comune, un fost director executiv al Agenţiei de Implementare a Proiectelor Argeş şi două angajate ale unei firme de consultanţă. În total, 43 de persoane au fost trimise în judecată pe 23 noiembrie 2015 într-un dosar cu un prejudiciu de aproape un milion de lei, reprezentând paguba adusă unui număr de 35 de unităţi administrativ-teritoriale prin încheierea unor contracte de consultanţă cu o firmă apropiată lui Mircea Drăghici.
Acesta este acuzat de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (34 de acte materiale), şi complicitate morală mijlocită (în forma complicităţii la instigare) la infracţiunea de abuz în serviciu (10 infracţiuni, din care trei în formă continuată), iar Nicolescu a fost trimis în judecată pentru folosirea influenţei de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, abuz în serviciu, precum şi instigare la infracţiunea de abuz în serviciu.
Judecătorii l-au achitat pe Mircea Drăghici constatând că fapta nu există, iar în cazul lui Constantin Nicolescu magistraţii au considerat că nu există probe că fostul preşedinte al CJ Argeş a săvârşit infracţiunea de folosire a influenţei. La acea dată, procurorii DNA au cerut ÎCCJ condamnarea la câte şapte ani de închisoare a lui Drăghici şi Nicolescu. Singurul condamnat din acest dosar a fost Iulian Cioflan, care a primit doi ani de închisoare cu suspendare, ceilalţi fiind achitaţi, însă decizia nu era definitivă.
Un Comentariu
Anonim
Nevinovat?
Eeeeee…..cum asa?
Pai nu luase el banii partidului? Viluța, masinuțe, merțane?
Este baiat mare bun de inchisoare!
Cica ia vreo 10 ani cu executare!
Si este cam putin!
Cu hidrocentralele vandute cu SV, seful ANAR, cum este trecut in declarațiile de avere la terenul de 5000 mp din Pitesti, SV, cum ramane?
Alo SRI?
Draghici a vandut hidrocentrale…