Dosar penal pentru înșelăciune după avalanșa de la Capra.
În continuarea verificărilor privind evenimentul care a avut loc în noaptea de 04 spre 05 februarie a.c., pe DN 7C, în zona unei unități de cazare turistică, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș desfășoară cercetări într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, conform art. 244 din Codul Penal.
De asemenea, polițiștii desfășoară cercetări în vederea identificării conducătorilor autovehiculelor care au fost avariate ca urmare a producerii avalanșei, pentru eliberarea autorizațiilor de reparație auto și luarea măsurilor legale care se impun.
Până în prezent, a fost stabilită identitatea persoanelor care s-au aflat la unitatea de cazare turistică, și au fost identificate 14 autovehicule, însă până la emiterea prezentei comunicări nu a fost posibilă extragerea acestora, pentru constatarea avariilor și întocmirea documentelor legale.