Generalul Gheorghe Băgulescu (născut la 1 noiembrie 1890, ca al doilea fiu, într-o familie de argeşeni de la Ştefăneşti) a lăsat cu limbă de moarte să fie îngropat la Ştefăneşti, menţionând în testament: „Doresc să fiu înmormântat în plină lumină, pentru a fi aproape de soare. În uniformă, nu pentru spiritul militar, ci pentru că în aceste haine sunt impregnate amintiri din ţara mea şi din activitatea mea de a o apăra demn contra oricărei aserviri. Când timpul va permite, rog să fiu transportat la proprietatea mea de la Florica, dar numai într-o Românie liberă. O stelă să fie ridicată lângă mormântul meu în memoria celor morţi în exil, departe de patria lor, de familiile lor, în memoria celor rămaşi în ţară, sunt morţi în închisori, în lagăre sau nedreptăţiţi. Am suferit mult în această lume pentru adevăr şi de aceea nu regret. Mai periculos decât bomba atomică pentru mine este demagogia care duce la anarhie, la dezechilibrul spiritului sau la dictatură”.
Gheorghe Băgulescu
Osemintele, în Franţa
Dorinţa testamentară a generalului argeşean nu a fost îndeplinită, încă… Osemintele lui Gheorghe Băgulescu se află într-un cimitir din Franţa, deşi el a dorit să-şi doarmă somnul de veci pe moşia sa de la Florica, dar ”numai într-o Românie liberă”. Cu această frântură de poveste adevărată, dar şi cu alte fapte ale înaintaşilor noştri a captivat atenţia publicului prof. univ. dr. ing. Ilie Popa, la simpozionul naţional „Piteştii şi Marea Unire” organizat, joia trecută, de Centrul Cultural Piteşti.
Vorbind despre „Mari figuri de personalităţi argeşene în procesul Marii Uniri de la 1918”, profesorul Ilie Popa a trecut în revistă evenimentele importante din viaţa generalului Gheorghe Băgulescu, din care spicuim şi noi, în ceea ce urmează.
Academician al Japoniei
Generalul Gheorghe Băgulescu a fost o personalitate complexă a vieţii social-politice interbelice, condamnat pe nedrept la uitare. * I s-a acordat onoarea de a aduce în Capitală actul oficial al Marii Uniri, pe traseul Alba Iulia – Sibiu – Câineni – Piteşti – Bucureşti. * A fost numit ataşat militar al Regatului României în Imperiul Japonez (1935-1939) şi ambasador al României în Japonia, Manchuko şi China (1941-1945). * Fascinat de civilizaţia Orientului Îndepărtat, a devenit cel mai mare colecţionar particular de artă extrem-orientală din lume. * A fost, la vremea aceea, singurul străin primit în rândurile Academiei Naţionale a Japoniei. * Înzestrat cu harul scrisului, a publicat trilogia „Suflet japonez”, o bijuterie literară, bazată pe legenda celor patruzeci şi şapte de ronini. * Pentru „servicii eminente aduse în relaţiile bilaterale”, împăratul Japoniei, Hirohito, i-a decernat înaltul ordin „Tezaurul Sacru”. * A fost şi membru al Societăţii Scriitorilor din România.
Viaţa generalului Gh. Băgulescu, povestită de profesorul Ilie
Hitler l-a vrut mort…
* Gheorghe Băgulescu a fost un opozant al lui Alexandru Marghiloman, al lui Carol al II-lea al României şi al lui Ion Antonescu – căruia i-a refuzat propunerea de a prelua portofoliul Ministerului de Interne. Se spune chiar că Băgulescu a fost contactat înaintea lui Antonescu pentru a prelua şefia statului, după abdicarea regelui în 1940. * „Fanatic îndrăgostit de ţara mea”, cum îi plăcea să spună, apărător al intereselor naţionale, a atacat, cu arma condeiului, nazismul şi totalitarismul. Ceea ce i-a atras furia Berlinului, Hitler, personal, solicitând imperativ: „Distrugeţi opera, lichidaţi autorul!”
Cetăţean de onoare al oraşului Nisa
Scăpat teafăr, a fost ajutat de diplomaţi elveţieni şi a reuşit să fugă în S.U.A., de unde a plecat în Franţa şi s-a stabilit la Nisa, pe Coasta de Azur. În 1950 l-a cunoscut pe primarul localităţii Menton şi a lăsat colecţia sa de artă orientală acestei localităţi (la Muzeul „Carnoles des Beaux-Arts” se află, la ora actuală, 683 de stampe şi 56 de kakemono-uri); în semn de recunoştinţă, a primit titlul de „Cetăţean de onoare al oraşului Nisa”. În 1973, Ministerul Culturii din România a achiziţionat pentru Muzeul Naţional de Artă o bogată colecţie de artă chino-japoneză, care făcea parte din succesiunea generalului Gheorghe Băgulescu.
Mihai Epure i-a dedicat două cărţi
Gheorghe Băgulescu s-a căsătorit la 31 ianuarie 1926 cu Elena Dimitriu. Naş de cununie le-a fost Octavian Goga. Un masiv volum documentar, de peste 400 de pagini, „Aproape de Soare – Răsare” şi un roman, „Dor de Sakura”, sunt dedicate de Mihai Epure personalităţii lui Gheorghe Băgulescu, personaj cu o biografie absolut fabuloasă, despre care se ştiu, azi, prea puţine lucruri…
