A fost pericol de explozie ieri după-amiază în centrul Piteştiului, după ce „Dorel”, adică un muncitor care lucra la demolarea unei clădiri din apropierea ITM Argeş, a rupt o conductă de gaze. La locul incidentului au sosit poliţişti şi pompieri, care au deviat traficul pe rute ocolitoare şi ai asigurat măsuri de protecţie până la sosirea unei echipe de intervenţie a distribuitorului de gaze naturale.
Speriaţi de mirosul puternic, oameni panicaţi au părăsit locuinţele şi şi-au scos copiii în pijamale din case. Problema a fost rezolvată parţial după ce poliţia a venit la faţa locului şi a blocat strada. Nici măcar maşinile care erau parcate acolo nu au mai fost lăsate să plece o perioadă, asta pentru a evita o tragedie. Locuitorii din zonă au depus sesizări la primărie şi instituţiile abilitate din judeţ şi aşteaptă un răspuns, pentru că nu ştiu dacă este sau nu emisă autorizaţie demolarea construcţiei.
De aceea mai multe familii de pe strada Victoriei au depus sesizare la primărie, în care atenţionează că lucrările se fac fără a fi protejate împrejurimile, fără a fi folosite plase care să prevină împrăştierea prafului sau cădrea bucăţilor de ziduri etc. Oamenii aşteaptă şi acum răspus. Totodată, ei spun că muncitorii care manevrează utilaje le-au produs anumite pagube şi pe nimeni nu interesează ce se întâmplă acolo şi cine suprotă reparaţiile.
„Pentru că lucrările au continuat nestingherite, pe 28 iulie, aceeaşi echipă de demolări a rupt o altă condunctă cu gaze, de această dată pe domeniul public. Imediat s-au prezentat poliţia şi pompierii, iar după aproximativ 30 de minute au venit şi cei de la Distrigaz. In decurs de 30 de minute, gazele din conducta ruptă au ţâşnit gaze cu presiune invadând întreaga zonă şi am fost nevoiţi să evacuăm locuinţa. Am scos de urgenţă copiii din casă şi i-am trimis in papuci şi pijamale pe Strada Mare la bunică. Martori la aceste evenimente au fost toţi vecinii de pe stradă, inclusiv presa locală şi instituţiile sus-numite. Am cerut, în nume colectiv, al riveranilor străzii, celor aflaţi la această intervenţie, respectiv Poliţie, ISU, Distrigaz un raport scris cu privire la aceste incidente dar nu am primit nimic. Având în vedere cele relatate mai sus, tensiunea în care trăim de două săptămâni, timpul pe care îl pierdem efectiv fiind implicaţi forţat în aceste evenimente, alergătura, stresul, zgomotul, privarea de apă caldă şi sursă de gaze pentru a asigura hrana, mizeria şi praful pe care suntem nevoiţi să le suportăm de pe urma acestor lucrări, pagubele materiale şi cheltuielile aferente, vă rugăm să luaţi URGENT la cunoştinţă şi să acţionaţi corespunzător normelor legale şi să ne fie repusă proprietatea (curtea şi casa) în situaţia existentă înainte de începerea lucrărilor de demolare”, se arată în sesizarea trimisă Primăriei Piteşti de familiile afectate.
Val. NICOLAU