De când o iau la stânga, de la Balaci, pe șoseaua reparată (în sfârșit, că erau o… sută de gropi pe metrul pătrat!), pasagerii mei nu-mi știu emoția: am mereu bucuria întâlnirii cu lumea Moromeților, cu spiritul lui Marin Preda. De cum treci de sonde, s-a asfaltat și șoseaua care coboară abrupt spre „Monument”, unde odinioară tinerii învățau de-ale Armatei, făcând „premilitara”.

Siliștea-Gumești este satul unde s-a născut fiul plugarului Tudor Călărașu. „Am scris tot ce am trăit!” – a declarat odată Preda, care este socotit de unii „scriitor autobiografic”. „Viața ca o pradă” mi-a apărut mereu ca o strălucită metaforă. S-au schimbat multe la Siliștea! În centru, firma lui Dragnea (se zice!) a ridicat un pod. Caut „Fierăria lui Iocan”, dar parcă mă simt ca un arheolog căruia „situl” lui Iocan nu-i mai apare, deși eu port în mine, ca filolog, scene cu Cocoșilă, Țugurlan, Ion al lui Miai, Dumitru lui Nae, Paţanghel, ca și jocul cu vinderea salcâmului între Moromete și Victor Bălosu. Este o lume a satului care s-a rupt, s-a destrămat; pentru ea a reveni este o „imposibilă întoarcere”. Chiar și casa scriitorului (cumpărată de Marius Tucă) parcă vrea să se despartă de noi; are nevoie de reabilitare. Apropo, o rudă a mea are o casă ce va fi demolată, cu niște stâlpi „lucrați”, și a fost rugată să-i ofere celor care ar putea face din casă un muzeu la înălțimea faimei lui Preda…

Criticul Paul Georgescu n-a ezitat să-l numească pe Preda „scriitor național”. Din păcate, după ʼ89, niște „critici” porniţi spre reevaluări literare (…demolări!…) îi minimalizează opera, așa cum Eminescu a fost numit „idiotul nostru național”!!! Un adevărat „delir”! Mai ales că Preda (socotit, pe nedrept, de unii, ca om al regimului, care a făcut pact cu Diavolul, ca, de exemplu, și Călinescu) a fost urmărit intens. Era obiectivul „Lulu”. Preda a încetățenit, a dat greutate sintagmei „obsedantul deceniu”, apoi eroul Petrini vorbea de „era ticăloșilor”. Preda i s-a adresat lui Ceaușescu: „Dacă vreți să introduceți realismul socialist, eu, Marin Preda, mă sinucid!”

Preda era nu numai un scriitor exponențial pentru epocă; era, de fapt, “conștiința literaturii române”. În anii ʼ60 și după, în lumea literară a fost o întrecere tacită, întru faimă, între Preda și Barbu. „Pe ce te bazezi?”, „Cum stă chestia”, „Ce rânjești fasolele la mine”, „Ocupația mintală” și atât de încărcatul în semnificație „Ehehei!” – circulă și azi. Undeva, Preda, chinuit de multe întrebări, depășea lumea eroilor săi și se întreba (n.n. – cum facem și noi astăzi): „Cine suntem? Ce e cu noi? Ce e asta, România?”

În 1980, cu puțin timp înainte de a părăsi această lume (16 mai) i-a apărut capodopera „Cel mai iubit dintre pământeni”. Ca o premoniție, îi spunea unui apropiat: „Voi avea o mare nenorocire cu această carte!” Un manuscris îi fusese dat poetului Cezar Ivănescu, alte două (îi spunea acestuia) sunt la loc sigur… Puțin după apariție (un succes imens la public!), romanul a fost retras. Avusese probleme și cu „Delirul”, fiind socotit ca reabilitare a lui Ion Antonescu. „Literaturnaia Gazeta” va lua „poziție”…

Într-o… poezie – „Întoarcerea fiului rătăcit” – afirmă: „Sunt tot atât de gol și inutil cum am plecat de-acasă/ și așa cum sunt, m-a cuprins nostalgia boabelor de porumb coapte-n tarabă/ şi a mămăligii părintești aburinde și calde de pe masă”.

Am scris acest omagiu dedicat Morometelui satului românesc și „celui mai iubit dintre pământeni”, lui Preda, vrând să ne eliberăm de tirania lui Covid-19 și să conștientizăm, pentru viitorul nostru, ceea ce Marin Preda ne avertiza: „Dacă dragoste nu e, nimic nu e!”

P.S. Preda a scris, probabil, cel mai frumos portret despre mamă. Citiți-l! („România literară”/ 13/31 martie 1978)

Distribuie pe Facebook