Nu este o noutate că unităţile medicale spitaliceşti din judeţ suferă din cauza dotărilor insuficiente, că autorităţile locale se zbat să găsească soluţii pentru a mai remedia situaţia, că unele societăţi comerciale, asociaţii ori organizaţii neguvernamentale încearcă şi ele să dea o mână de ajutor. Tocmai de aceea este de remarcat gestul unei firme din Miceşti, care zilele trecute a făcut o importantă donaţie Spitalului Municipal Câmpulung, menită să contribuie la îmbunătăţirea condiţiilor de tratament şi a celor de cazare pentru pacienţi.
Este vorba despre firma „Cogeme Set Ro” din comuna precizată, care a donat spitalului un electrocardiograf portabil, un scaun mecanic pentru recoltarea sângelui, un scaun electric pentru recoltarea analizelor, două holtere, o plită electrică, un aragaz cu cinci arzătoare, şase televizoane LED cu suporţi de prindere, şase frigidere şi şase aparate de aer condiţionat. Bunurile, în valoate totală de 47.618 lei, au fost instalate la locurile de utilizare. Beneficiari vor fi laboratorul de analize medicale, blocul alimentar, secţiile oncologie, cardiologie, neonatologie, pediatrie, chirurgie şi medicală.
Conducerea spitalului le-a mulţumit reprezentanţilor firmei respective, exrpimându-şi convingerea că acest parteneriat social va continua, prin identificarea comună şi a altor oportunităţi de colaborare care să susţină activitatea celei mai importante unităţi sanitare din zona Muscelului.