Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a fost audiat ieri în Comisia pentru transporturi a Camerei Deputaţilor privind stadiul infrastructurii rutiere şi feroviare. Alături de ministrul Transporturilor a fost invitat la audieri directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Narcis Neaga. PNL a anunţat luni că va depune la Senat, în cursul acestei săptămâni, o moţiune simplă împotriva ministrului Transporturilor.
Teme care dor
Multe dintre temele aduse în discuţie vizează direct judeţul nostru: când se face autostrada Piteşti-Sibiu? Când începem lucrările la drumul expres Piteşti-Craiova? Dar la a doua centură a Piteştiului? Ce facem cu calea ferată Vâlcelele – Râmnicu Vâlcea despre care acelaşi ministru spunea că este prioritară şi că s-au alocat şi bani pentru reluarea investiţiei? Pe lângă întrebările membrilor comisiei din Parlament, avem şi noi o întrebare esenţială: Domnule ministru, mai şi faceţi ce promiteţi sau doar vreţi să ne prostiţi în faţă? Nu de alta, dar sute de mii de oameni vor să circule în această viaţă pe drumurile care acum sunt frumos colorate pe hărţi şi nimic mai mult!
Exemplu de lipsă de profesionalism
De ce nu se face mare brânză? Iată o posibilă explicaţie. Un exemplu de licitaţie manageriată de către CNAIR în mod total neprofesionist este cea pentru proiectarea şi execuţia Drumului Expres Piteşti-Craiova. Licitaţiile pentru cele 4 loturi aferente acestui proiect au fost lansate în iulie 2017. În luna octombrie 2017, unul dintre potenţialii ofertanţi a contestat o prevedere a documentaţiei de licitaţie prin care ofertanţii aveau responsabilitatea de a defalca pe categorii de cheltuieli suma de bani ce reprezintă rezervele de implementare (o sumă pentru situaţii neprevăzute).
În mod evident, instanţa le-a dat câştig de cauză pentru 2 din cele 4 loturi ale drumului expres (nu poate anticipa un constructor ce situaţii neprevăzute vor fi în viitor), obligând CNAIR să modifice documentaţia de licitaţie. Însă CNAIR nu a aşteptat decizia instanţei, deschizând la finalul lunii octombrie ofertele depuse. Din acel moment până în prezent CNAIR a contestat până în pânzele albe decizia instanţei, apelând chiar la o cale de atac excepţională la ICCJ, evident fără succes. Dacă în octombrie 2017 CNAIR şi-ar fi recunoscut eroarea şi ar fi anulat licitaţiile pentru cele 2 loturi, relansându-le imediat, astăzi acestea ar fi fost într-un stadiu avansat, în loc să se piardă inutil cel puţin un an cu contestaţii sortite eşecului. Pe un al treilea lot al aceluiaşi drum expres CNAIR a prevăzut în mod eronat în documentaţia de licitaţie două tipuri diferite de structuri rutiere pentru acostamentul drumului (porţiunea neasfaltată din dreapta benzii 1 de circulaţie).
Majoritatea ofertanţilor au prevăzut tipul de structură rutieră dorită de CNAIR, însă unul dintre ofertanţi a prevăzut celalalt tip, câştigând în instanţă. Astfel, şi acest al treilea lot este sub semnul anulării, deoarece principiul tratamentului egal nu poate fi respectat, fiind în cursă oferte tehnice fundamentate în mod diferit. Halal profesionişti, ce să spunem?
Un Comentariu
mihnea
Pai toti banii merg in consum ,investitii ioc.S au marit pensii si salarii asa cum s a promis in programul de guvernare,Romania este in plina epoca de aur asa ca ceva mai vaitati.Justitia a fost pusa cu botul pe labe deci liber la furat,cresterea economica este dictata din pix prin pompare de bani fara acoperire in consum.Toti banii astia vin din imprumuturi la fel ca si in Grecia acum cativa ani.Econo.istii avertizeaza dar nimeni nu asculta.Sa auzim numai de bine.