Doliu la FC Argeș. Omul care a scris istorie ca jucător și antrenor.
Astăzi, Florin Halagian, omul care a scris istorie atât ca jucător, cât și ca antrenor al echipei noastre, ar fi împlinit 85 de ani. De numele lui se leagă o mulțime de momente de aur din cartea de istorie a clubului nostru.
Pe 20 august 1961, în meciul dintre Dinamo Pitești și Dinamo București, a marcat primul gol al Argeșului în prima divizie. Meciul s-a terminat cu înfrângerea noastră la limită, 4-3.
Pe banca Argeșului a venit la doar 32 de ani, în 1972, din postura de antrenor la echipa de tineret-rezerve. Cei care au insistat pentru aducerea sa la președintele Argeșului de atunci, Puiu Rapaport, au fost foștii săi colegi din perioada Dinamo Pitești, Ion Barbu și Nicolae Dobrin. Ce a urmat e istorie. Halagian a preluat o echipă fără mari perspective la începutul sezonului 1971/72 și a transformat-o în campioana României, devenind al doilea cel mai tânăr antrenor câștigător de titlu, după Gheorghe Popescu cu CCA. A urmat apoi celebra victorie cu Real Madrid.
Tot el a stat la cârma echipei și când am adus la Pitești al doilea titlu de Campioană a României.
În carieră a stat pe bancă la 898 de meciuri pe prima scenă a fotbalului românesc, stabilind un record greu de egalat.
A plecat dintre noi pe 12 august 2019. Odihnească-se în pace!
4 Comentarii
Anonim
Dumnezeu să îl odihnească în pace
Anonim
Dumnezeu să-l ierte și odihna veșnică!
Anonim
Adevărat a fost un mare fotbalist și antrenor
Dumnezeu sa odihnească
Anonim
Dumnezeu să-l odihnească în pace