
Victoria Didiță, fost viceprimar al municipiului Slobozia și membru marcant al PNL Ialomița, a încetat din viață. Anunțul a fost făcut de liberalii ialomițeni, printr-un mesaj publicat pe pagina oficială de Facebook.
„Cu mare regret vă anunțăm trecerea în veșnicie a doamnei Victoria Didiță. Membru marcant al PNL Ialomița în istoria postdecembristă, doamna Didiță ne-a reprezentat întotdeauna cu onoare, eleganță și distincție, iar pentru rolul pe care l-a avut în evoluția organizației noastre și în stabilirea unor standarde înalte, îi vom fi veșnic recunoscători. Dumnezeu să o odihnească!”, au transmis reprezentanții PNL Ialomița.
Potrivit notei redacției, Victoria Didiță – cunoscută de mulți sub numele de Viorica – urma să împlinească 71 de ani pe data de 10 februarie.
Implicare activă în politică și administrație după 1990
După anul 1990, Viorica Didiță a fost implicată activ atât în politica locală liberală, cât și în administrația publică. De-a lungul timpului, a ocupat mai multe funcții importante, printre care director al APIA și viceprimar al municipiului Slobozia, funcție deținută în anul 2005.
De asemenea, în 2008, a fost candidat la funcția de primar al municipiului Slobozia.
Un stil discret, dar eficient
Cei care au cunoscut-o spun că avea un mod aparte de a se face auzită și înțeleasă. Reușea să rezolve lucrurile cu determinare și eleganță, ajutându-i pe alții fără a face prea multă vâlvă în jurul său. La un moment dat, din motive personale, s-a retras din viața publică.
Ultima apariție publică a Victoriei Didiță datează din jurul anului 2013, la un eveniment la care a participat discret, nu în prim-plan, ci așteptându-l pe soțul său, Doru Didiță, fost președinte al PNL Ialomița.
Dispariția sa lasă un gol în viața politică și publică a județului Ialomița. Condoleanțe familiei îndoliate. Dumnezeu să o odihnească în pace!
Sursa: obiectiv.net
































