Doi tineri din Argeș au furat o autoutilitară și au vrut să o vândă.
În ziua de 31 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale Argeș au continuat cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere, și au reținut doi tineri de 20 de ani, din Pitești, respectiv 23 de ani, din Mărăcineni.
Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 07 spre 08 octombrie 2022, cei doi ar fi sustras o autoutilitară parcată în zona parcului Ștrand, pe care au încercat să o valorifice, și pentru că nu au reușit, au abandonat-o pe raza comunei Merișani, unde a fost găsită de polițiști.
De asemenea, în urma verificărilor s-a stabilit că autoutilitara ar fi fost condusă de către tânărul de 23 de ani, care nu posedă permis de conducere.
După administrarea probatoriului, cei doi tineri aufost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.