Doi tineri au dat spargere în centrul Piteștiului!
În ziua de 27 iunie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 1 Poliție Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, și au reținut doi tineri, de 22 și 24 de ani, ambii din Pitești.
Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 03 spre 04 iunie a.c., cei în cauză ar fi pătruns prin efracție într-o societate comercială, de unde ar fi sustras accesorii pentru telefoane mobile și un laptop, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 20.000 de lei.
În ziua de 27 iunie a.c., pentru administrarea de probatoriu, polițiștii Secției 1 Poliție Pitești, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 4 Poliție Pitești, al luptătorilor Serviciului Acțiuni Speciale Argeș și al unui specialist criminalist, au efectuat o percheziție domiciliară, pe raza municipiului Pitești.
În urma activităților desfășurate de polițiști, prejudiciul a fost recuperat integral. După administrarea probatoriului, cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie dispuse măsuri preventive.
În săptămâna precedentă, polițiștii compartimentului sisteme de securitate din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au verificat un număr de …societăți comerciale. În acest context, reamintim că operatorii economici au obligația de a prezenta o analiză de risc la securitatea fizică, întocmită de persoane autorizate, conform HG 301/2012 privind normele de aplicare ale Legii 333/2003R, în baza căreia sunt stabilite cerințele minimale ce trebuie îndeplinite, în funcție de categoria din care face parte agentul economic, coroborat cu locația fiecărui punct de lucru.
Implementarea și respectarea măsurilor de securitate stabilite prin analiza de risc este benefică atât pentru protejarea patrimoniului agenților economici, cât și pentru clienții acestora, prin creșterea gradului de siguranță în perioada petrecută în incinta societăților comerciale în cauză.
În privința modului de asigurare contra efracției al societăților comerciale dar și al beneficiarilor persoane fizice, polițiștii argeșeni recomandă montarea de sisteme de supraveghere video și sisteme electronice anti-efracție, un plus de siguranță pentru limitarea pagubelor și prinderea autorilor fiind adus în situația conectării sistemului la dispecerate ale unor firme de pază.