După cum v-am informat în ediţia online a ziarului nostru, la miezul nopţii de joi spre vineri, la Vultureşti, pe DN 73D care face legătura cu Piteştiul, două autobuze ce transportau 80 de salariaţi ai companiei Dacia, au intrat în coliziune. Din fericire, evenimentul nu s-a soldat cu pierderi de vieţi omeneşti, ci doar cu răniţi.
A evitat un animal
La un moment dat, Georgel P. (37 de ani, din Boteni), şoferul primului autobuz, un Volvo, a frânat brusc ca să evite un câine apărut pe carosabil. Luat prin surprindere, şoferul aflat în spatele lui, Gheorghe Ş. (45 de ani, din Hârtieşti), care conducea un autobuz Setra, nu a reuşit să îl evite şi l-a lovit violent din spate. Şocul a fost atât de puternic, încât pasagerii, dintre care unii adromiseră, au fost proiectaţi din scaune unii peste alţii sau au căzut pe interval. Imediat s-a instalat panica printre călători, aceştia bulucindu-se să coboare din vehicule. La locul evenimentului au sosit zeci de angajaţi ai ISU Argeş, amnulanţe, echipa de descarcerare, autospeciala de intervenţie la accidente colective şi calamităţi şi autospeciala de transport victime multiple, întreaga acţiune fiind coordonată de prefectul Cristian Soare şi de maiorul Bogdan Olar, prim-adjunct al şefului ISU Argeş. Ei au activat planul roşu de intervenţie.
Transportaţi la spital
Accidentul s-a soldat cu rănirea a 14 persoane, şase femei cu vârste între 32 şi 54 de ani, respectiv opt bărbaţi între 25 şi 55 de ani, care au fost transportaţi la spital. Doar doi dintre răniţi au suferit cele mai grave leziuni. Este vorba despre Georgel P., şoferul primului autobuz, căruia şocul i-a provocat fractură de coloană cervicală şi despre Ovidiu P., de 51 de ani, din Boteni, pasager pe bancheta din spate a autobuzului izbit, care a suferit fractură deschisă de gleznă. El a şi rămas blocat între scaune şi a fost recuperat de pompierii de la descarcerare. Niciuna dintre victime nu prezintă risc vital.
Val. NICOLAU